Dr. Vadim Palii, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre momentul în care un pacient cu afecțiuni ale coloanei vertebrale ajunge la neurochirurg și despre criteriile care impun intervenția chirurgicală.
Potrivit acestuia, pacientul ajunge la neurochirurg după ce a fost evaluat de medicul de familie și de neurolog și după efectuarea investigațiilor necesare. În cazul în care examenul RMN confirmă o afecțiune a coloanei vertebrale, este recomandat un consult de neurochirurgie.
„Când merge pacientul la neurochirurg. Când ajunge la cuțit?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Teoretic, pacientul trebuie să ajungă la neurochirurg deja investigat. Adică trebuie văzut de medicul de familie, care să-l trateze inițial, apoi de neurolog, care îi face un examen și îi recomandă investigațiile. Atunci când pacientul are un RMN care confirmă o suferință de coloană - lombară, toracală, cervicală - e bine să ajungă la un consult de neurochirurgie”, a spus dr. Vadim Palii.
Neurochirurgul alege metoda de intervenție
Dr. Vadim Palii a explicat că alegerea tehnicii chirurgicale este responsabilitatea neurochirurgului și depinde de patologia fiecărui pacient.
„Metoda de intervenție este aleasă de neurochirurg?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Aici este o altă mare discuție. Pacienții vin și spun: „Domnule doctor, eu vreau să mă operați așa”. La marea majoritate le răspund: „Știți care e treaba? Când mi se strică mașina, eu nu mă duc cu ea la mecanic să îi spun: Mie să mi-o faci așa și așa”.
Părerea mea este că tehnica chirurgicală depinde și este atribuția chirurgului. Adică ce patologie este, cum e hernia aia, cum este migrată? Chirurgul decide ce este mai bine.
Dacă vorbim strict de tehnicile microchirurgicale - microscopie sau endoscopie - diferențele pentru pacient nu sunt foarte mari. Diferențele sunt pentru chirurg. Depinde de experiența chirurgului, de patologie, deci, până la urmă, chirurgul trebuie să decidă cu ce tehnică să rezolve o patologie sau alta”, a spus dr. Vadim Palii.
Urgențele neurochirurgicale necesită intervenție rapidă
Dr. Vadim Palii a explicat că decizia de tratament depinde de severitatea manifestărilor clinice, iar urgențele medicale necesită evaluare și intervenție rapidă.
„Când decide? Se apelează întâi la fizioterapie, gimnastică, metode conservatoare sau intră direct în problemă?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Depinde ce manifestări clinice are pacientul. Adică dacă se instalează brusc o pareză sau un sindrom de coadă de cal, atunci nu mai stăm. De ce? Sunt urgențe neurochirurgicale și orice zi pierdută poate să lase pacientul cu probleme neurologice destul de grave.
Adică dacă un pacient nu poate să miște un picior sau nu poate să stea pe vârfuri, pe călcâie, nu începe cu tot lanțul. Normal că sună medicul de familie, dar medicul de familie când vede că pacientul are o pareză, nu mai stă la discuție, nu îi mai prescrie să meargă să facă fizioterapie, kinetoterapie sau alte minunății, trebuie trimis direct la specialist, investigat de urgență și de intervenit chirurgical cât de rapid posibil”, a spus dr. Vadim Palii.
Video: