Două fetițe născute în aceeași zi și care au primit același nume au fost încurcate de medicii de la Maternitatea Ploiești, potrivit Ziarul Incomod.
Prima femeie care a fost externată a primit acasă copilul celei de-a doua. Aceasta din urmă a observat apoi că bebelușul rămas în spital nu este al ei, motiv pentru care a semnalat acest fapt.
Femeia care a plecat acasă cu alt copil a fost sunată să se întoarcă cu nou-născutul și să-și ia copilul său.
Incidentul a fost confirmat oficial pentru ziarul Incomod de conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Totodată, șeful de secție, dr. Călin Boeru, a precizat că este demarată o anchetă internă în acest caz.