DCNews Stiri Avocatul Poporului, măsuri în cazul copilului mort după ce ar fi mâncat shaorma

Avocatul Poporului, măsuri în cazul copilului mort după ce ar fi mâncat shaorma

Produse tip fast-food

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul copilului de 3 ani, din Bucureşti, care a murit după ce ar fi mâncat shaorma, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Conform sursei citate, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolelor 34 şi 49 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor.Demersul Avocatului Poporului are loc după ce mass-media a relatat că, în 15 mai, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" s-a produs decesul unui minor în vârstă de 3 ani, ca urmare a unui stop cardiac, existând suspiciunea unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută, motiv pentru care cazul a fost considerat unul medico-legal. Totodată, presa a relatat că, potrivit părinţilor copilului, acestuia i s-ar fi făcut rău după ce ar fi mâncat shaorma la un restaurant, conform Agerpres.

Efectuează anchete și în alte cazul mediatizate


Pe de altă parte, Avocatul Poporului reaminteşte că s-a sesizat din oficiu şi efectuează anchete atât în cazul copiilor de la şcoala din satul Doftana, judeţul Bacău, internaţi în spital cu simptome de toxinfecţie alimentară, cât şi în legătură cu situaţia de la Iaşi, unde 134 de persoane au contractat bacteria Salmonella, după ce ar fi consumat shaorma de la un fast-food din oraş.

Citeste si:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele