În urma atacului, doi angajați ai școlii și-au pierdut viața, iar alte două persoane, un angajat și un elev, au fost rănite, potrivit informațiilor transmise de AFP, citate de Agerpres.
Atacul a avut loc în Rio Branco, capitala statului amazonian Acre.
CITEȘTE ȘI: Atac armat la un liceu din sud-estul Turciei, 16 persoane rănite
Adolescentul și tatăl său au fost reținuți
Autoritățile locale au anunțat că băiatul suspectat de comiterea atacului a fost arestat de poliție. Potrivit unui comunicat emis de guvernul local, și tatăl minorului a fost reținut, deoarece arma folosită în atac îi aparținea.
Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Între timp, poliția civilă din Acre a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.
VEZI ȘI: Atac armat într-o școală din Canada: Sunt 10 morți și 25 de răniți
Mesajul transmis de autorități după atac
„În faţa acestei tragedii, statul îşi exprimă cea mai profundă solidaritate cu familiile victimelor, comunitatea şcolară a Institutului Sao Jose şi toţi profesioniştii din educaţie afectaţi de acest eveniment”, au transmis autoritățile locale în comunicatul oficial.
Guvernul local a precizat că echipe specializate în sprijin psihologic au fost trimise pentru a acorda ajutor elevilor și profesorilor afectați de atac.
Cursurile au fost suspendate în toate școlile din stat
Conform protocolului de securitate aplicat în astfel de situații, autoritățile au decis suspendarea cursurilor pentru trei zile în toate școlile din statul Acre.
AFP notează că numărul atacurilor produse în unități de învățământ din Brazilia a crescut în ultimii ani. Autoritățile încearcă să întărească măsurile de securitate și intervenție pentru a preveni astfel de tragedii.