Judecătoarea Aspazia Cojocaru susţine că prin decizia ei de astăzi a încercat doar să respecte legea. Judecătoarea a precizat că nu doreşte să facă puşcărie din cauza deciziei de la referendum. Înainte de a lua decizia de constituţionalitate asupra suspendării preşedintelui Traian Băsescu, Aspazia Cojocaru s-a plâns că a fost ameninţată.
“Ce înseamnă înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. Întrebaţi toţi studenţii mei. Unul singur dacă găsiţi să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătaţi. Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă “Am luptat şi noi cât am putut”?! Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea! “, a precizat Aspazia Cojocaru pentru Evz.
Reacţia Aspaziei Cojocaru vine după ce colegul său, Ion Predescu declarase că ea a fost cea care a înclinat balanţă. "Aşa a ieşit. Ea, cea de la PSD, a hotărât lucrurile", a declarat pentru Gândul magistratul Ion Predescu: "Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă”, declarase acesta pentru Gândul.
Ulterior Ion Predescu şi-a retractat declaraţia. "Când, domnule, când am declarat pentru Gândul? Azi?! Nu, domnule, nu am disponibilitatea necesară să fac declarații”, informează Evz.