Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri modificările aduse Legii RCA, prin care anumite vehicule neînmatriculate anterior vor intra sub incidența asigurării obligatorii, printre acestea numărându-se trotinetele electrice, bicicletele electrice și alte mijloace de transport similare.
Legea transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2021/2118 a Parlamentului European și a fost inițiată de Guvern. Potrivit expunerii de motive, obiectivul principal este extinderea definiției vehiculului astfel încât să includă criterii tehnice specifice, aplicabile și acestor tipuri de mijloace de transport.
Printre alte modificări se regăsesc stabilirea limitelor minime de despăgubire, exprimate în lei la cursul indicat în directivă, precum și clarificarea modalităților de control al valabilității asigurării RCA.
Proiectul a fost adoptat în forma transmisă de Guvern
Conform proiectului, „proprietarul sau utilizatorul unui vehicul care staţionează în mod obişnuit în România încheie şi menţine în valabilitate o asigurare RCA pentru a acoperi riscurile care decurg din utilizarea acestuia. Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competiţiilor, al antrenamentelor, al testărilor şi al demonstraţiilor care se desfăşoară în România într-o zonă cu acces restricţionat şi demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părţi terţe, inclusiv spectatorilor şi altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanţi şi vehiculelor acestora”.
Proiectul a fost adoptat în forma transmisă de Guvern, fiind eliminate toate amendamentele aprobate anterior de Senat, iar propunerile depuse de deputați au fost respinse, conform Agerpres.