DCNews Stiri Accident în Timiș. Trei persoane, la spital

Accident în Timiș. Trei persoane, la spital

Accident grav de circulație, miercuri seară, în comuna Giroc de la marginea Timișoarei, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital.

Accuidentul a avut loc după ce un șofer în vârstă de 18 ani nu a cedat trecerea la intrarea într-o intersecție.

Polițiștii spun că tânărul de 18 ani circula la volanul unui autoturism Mercedes, pe o stradă din comuna Giroc. La intrarea într-o intersecție nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Audi, condus de o femeie.

Cele două mașini s-au ciocnit violent, iar în urma impactului mașina condusă de șoferița nevinovată s-a răsturnat. Femeia a fost rănită grav și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Tot la spital au ajuns și șoferul în vârstă de 18 ani, dar și o fată de 14 ani, pasager pe scaunul din dreapta în Mercedes.

Polițiștii de la Rutieră au început acum o anchetă și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele șoferului vinovat, scrie Arad Online.

[citeste si]

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri