Conform The Verge, accidentul a avut loc în orașul Spring, în apropierea orașului Houston. Pompierii au folosit peste 100.000 litri de apă pentru a stinge incendiul, pentru că bateriile mașinii electrice se tot reaprindeau. „Detectivii sunt 100% siguri că nu era nimeni pe scaunul șoferului la momentul impactului”, a transmis polițistul Mark Herman.
Administrația națională pentru siguranța traficului din SUA investighează cel puțin 23 de incidente în care funcția Autopilot a Tesla a fost implicată. Accidentul de față ar fi primul în care nimeni nu se afla măcar pe scaunul șoferului. Sistemul Autopilot încă necesită atenția șoferului când este activat, avertizează Tesla.