Un preot rupe tăcerea despre Dide. Povestea porcului și alte episoade neștiute de presă

preot
preot

Preotul Marius Constantin Dincă a vorbit despre Cristian Mihai Dide după ce activistul civic a fost arestat.

„Dragă Cristi, Mă gândesc de cateva zile să-ți scriu, dar am tot amânat... Am amânat în primele zile pentru c-am crezut că vei ajunge repede acasă și te-aș fi sunat... Am amânat și pe 1 decembrie pentru că mi s-a părut că nu va vedea nimeni postarea din pricina ”milioanelor și milioanelor” de patrioți ce-și exprimau, mândru, dragostea pentru țărișoara asta... Care cu steaguri, care cu cocarde, care cu melodii inflăcărate... Am amânat... până azi dimineață! Pentru că m-am trezit, știi cu ce? Cu... ghetele tale în minte! Ghetele tale alea tip cargo, bune oriunde: și pe străzile Bucureștiului, și la Roșia Montană și la... Troianul, la mine și mai știu eu pe unde cutreieri tu! Nu știu de ce! M-am gândit la ele și la... Sfântul Nicolae!

Da, știu, ”nu le ai cu sfinții” dar cu ”moșul” ăsta blând și bun e simplu: unora le dă cadouri iar altora nuiele! Iar ție în toate aceste zile scurse de pe 21, prea mulți (în rol de Sfântul Nicolae) ți-au pus o groază de ”nuiele” în bocanci și prea puțini s-au gândit la un cadou! Și m-am gândit: ”Chiar că trebuie să-i scriu lui Dide!”

Probabil că voi găsi voci care să comenteze decizia mea, (că, na! popa ia partea unuia care ”vinde droguri”, dar lor le amintesc un text biblic ( fă și tu abstracție de el, și sari 4 rânduri mai jos): ”Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine....Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” Așa că și tu intri în categoria celor pe care trebuie să-i am în grijă, după învățătura lui Iisus.

Dar să trecem peste explicații! Ideea este că-ți scriu public în încercarea de a mai echilibra cât de puțin balanța cu cele rele și multe care ți se pun în cârcă! Știi c-am mai vorbit despre jurnaliștii cartonați și necartonați care învârt cuvintele și mințile oamenilor după cum vor ei. În toate aceste zile scurse de când ai fost arestat am văzut atât de multe ”dări cu părerea” exprimate și coborâte până la limita naturii umane și dincolo de ea...

Și m-am gândit că nu meriți toate aceste etichete! Hai să vedem: Mai ții minte când m-ai sunat că ai niște calculatoare bune, care pot fi folosite la școală de copii? Ai zis 15, apoi ai zis 30 și mi-ai trimis 45! Am vorbit cu 3 școli, am utilat clasele și toți au zis atunci: mulțumim din suflet, părinte! Am luat mulțumirile, le-am pus în traistă și le am încă acolo! Pentru că toți au asociat fapta bună cu popa, nu cu Dide! Acum este rândul meu: mulțumesc Cristi Dide!

Mai ții minte când m-ai pus să caut un porc ”cât de mare” să-l tăiem copiilor de Crăciun? I-ai luat pe toți 10, i-ai dus la locație, s-au jucat s-au bucurat, au plecat cu tolba plină! Apoi au urmat mulțumirile: mulțumim, părinte c-aveți grijă de copiii necăjiți! Acum e rândul meu: mulțumesc pentru încredere, Cristi Dide!

Mai ții că în anul următor am luat un porc și m-ai sunat că n-ar strica să mai luăm unul, pentru oamenii neputincioși? Și am luat 2 (de la Ionel Almăjanu, Dumnezeu să-l odihnească! La cântar, când a auzit că-s pentru copii, ochii lui au văzut 320 kg dar buzele au zis 260!) Cum spuneam, am luat 2, i-am adus pe bătătură, ai venit cu prietenii tăi (Evelina, Paul, Mădălina, și încă 2-3) și am văzut oameni mari cum se bucură de bucuria copiilor. Și cu îi filmează, cum îi descos, cum vor să ajute! Si-atunci tot eu am luat laudele! Mulțumim, părinte mi-au zis toți! Și pe-astea le-am strâns în tolbă, și le deșert acum: mulțumesc, Cristi Dide!

Mai ții minte când m-ai sunat dacă am nevoie de niște mobilier pentru sala de mese? Și eu am zis: muieți îs posmagii? Sau altfel: le vreau dar plătești tu un transport să mi le aduci acasă? Și tu așa ai făcut! Ai trimis mașină și tot eu am adunat laudele: bravo părinte, ne bucurăm că vă implicați! Acum este rândul meu: mulțumesc Cristi Dide!

Mai ții minte când ai întrebat pe facebook cine vrea un calendar greco-catolic și am zis că-l vreau eu? M-a frapat remarca ta: mizam pe raspunsul tău, părinte! Și l-am luat de la tatăl tau pentru că tu erai la Roșia Montană să reabilitezi o casă ca voluntar...

2. Dide... (dide-preot_83207600.jpg)

Țin și eu minte când ai încercat să mă necăjești cu referendumul pentru familie când ai baut șampanie cu Evelina sau când mi-ai trimis reportajul celor de la Recorder! Dar la mine știi că nu-i cu supărare și putem vorbi oricând deschis despre orice subiect! Și mai țin minte cele 2 întâlniri cu tine din Piața Victoriei: prima în seara când oamenii în gerul lui februarie au creat tricolorul și a doua pe 11 august, a doua zi după ”gazeificare” (de care tu ai scăpat dar tatăl tău și o bună prietenă de-a mea, Florentina, nu).

Am făcut poză cu tine, așa ca pentru mine! Că era clar că n-am cum să fiu eu, un popă, acolo, cu reziștii ăia... Cineva care știe de darurile tale îmi scria zilele trecute: ”Ai văzut ce-a pățit Dide? Anul ăsta pofta-n cui la porc!” Așa o fi, dar eu cred că de la Dide nu am învățat să primesc, de la Dide am învățat să caut singur soluții! Și pentru asta trebuie să-i mulțumesc!

În loc de încheiere, aș vrea să le spun celor care nu sunt de acord cu postarea mea că dacă vor să afle de ce este închis Cristi Dide, pot afla de pe pagina Evolutie în instituție. Eu nu desprea asta am scris mai sus și nici nu judec instituțiile statului dacă au făcut bine sau nu, arestându-l! Postarea este doar pentru un echilibru moral, pentru un om care are nevoie de susținere și de schimbarea percepției a celor care au primit informații de la jurnaliștii cu mai puțină coloană vertrebrală! Așadar, dragă Cristi, noi te-așteptăm acasă cât mai curând și sper că rândurile mele au mai golit din nuielele puse în amintitele tale ghete!”, a scris preotul Marius Constantin Dincă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel