Autorităţile olandeze anchetează o posibilă legătură între clubul Vitesse Arnhem şi miliardarul rus Roman Abramovich, fost finanţator al celor de la Chelsea Londra.
Federaţia olandeză de fotbal (KNVB) se pregăteşte să deschidă o anchetă cu privire la presupusele legături financiare dintre clubul de primă divizie Vitesse Arnhem şi oligarhul rus Roman Abramovici, fostul proprietar al echipei engleze Chelsea, scrie ziarul britanic The Guardian.
Ancheta va fi deschisă după ce The Guardian şi Biroul de Jurnalism de Investigaţie (TBIJ) au descoperit documente care par să arate că Abramovici a virat în secret peste 100 de milioane de euro în conturile lui Vitesse.
Era cunoscută relaţia strânsă dintre Chelsea şi Vitesse, clubul londonez trimiţând frecvent jucători sub formă de împrumut partenerului său olandez, dar cele două echipe au negat anterior că oligarhul ar fi implicat în finanţarea grupării din Arnhem.
Ultima investigaţie este a treia încercare a KNVB de a investiga finanţarea lui Vitesse şi legăturile cu Abramovici, după anchetele anterioare din 2010 şi 2014-15, scrie Agerpres.
Aceste investigaţii au descoperit că Vitesse a fost finanţat de o companie din Insulele Virgine Britanice (BVI) numită Marindale Trading Ltd, care aparţinea fostului proprietar al clubului, Aleksandr Cighirinski. Cu toate acestea, investigaţiile au ajuns la concluzia că Abramovici nu a avut nicio influenţă managerială asupra clubului.
Noua anchetă a KNVB vine după ce The Guardian şi TBIJ au publicat documente care par să arate că Marindale Trading nu a fost ultima sursă a banilor clubului.
În schimb, compania făcea parte dintr-un lanţ de împrumuturi provenite de la două companii din Insulele Virgine Britanice, Ovington Worldwide şi Wotton Overseas. Aceste două companii aparţineau unor trusturi din Cipru, al căror singur beneficiar era Abramovici.
Între 2010 şi 2016, cel puţin 117 milioane de euro par să fi trecut prin această reţea de companii, care includea entităţi din Liechtenstein, Belize, Insulele Virgine Britanice şi Olanda.
KNVB, care nu a răspuns la o solicitare de comentarii, a declarat anterior pentru The Guardian că nu era la curent cu aceste aranjamente. Acum este de aşteptat ca ele să fie un domeniu cheie de interes în noua investigaţie, care va fi efectuată de o terţă parte.
Vitesse a afirmat anterior că "nu cunoaşte modul în care (Marindale Trading) a fost finanţată". Clubul şi-a schimbat între timp proprietarul, iar acum urmează să fie preluat de firma americană de investiţii Common Group.
Informaţii despre finanţarea Marindale au ieşit la iveală odată cu dosarele Oligarch, un cache de date scurse care provin de la un furnizor de servicii offshore din Cipru, MeritServus.
În 2017, The Guardian a scris că asociaţi ai lui Abramovici, cu sediul la birourile lui Chelsea de la stadionul Stamford Bridge din Chelsea, au fost implicaţi în preluarea Vitesse. La acea vreme, Chelsea a refuzat să comenteze, spunând doar: "Ne bucurăm de o relaţie de lucru strânsă cu Vitesse Arnhem, aşa cum facem şi cu alte cluburi".
Regulile UEFA impun cluburilor care joacă unul împotriva celuilalt să fie deţinute şi gestionate în mod independent "pentru a asigura integritatea competiţiilor" şi că "nicio entitate fizică sau juridică nu poate avea control sau influenţă asupra mai multor cluburi ce participă la o competiţie intercluburi sub egida UEFA".
Un purtător de cuvânt al lui Vitesse a declarat: "Nu am primit încă nicio informaţie oficială de la KNVB despre următorii paşi, inclusiv despre o posibilă investigaţie. Cu toate acestea, este de aşteptat ca KNVB să dorească ca această investigaţie să fie condusă de o companie independentă specializată, care probabil va fi numită de KNVB."
Chelsea a refuzat să comenteze, iar Abramovici şi Cighirinski nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News