Revoluție sau război civil? Adrian Niculescu îi răspunde lui Cornel Mihalache

După ce De Ce News a publicat articolul "Revoluție sau război civil? Cornel Mihalache vrea scuze de la Adrian Niculescu", Adrian Niculescu vine cu un drept la replică față de declarațiile regizorului Cornel Mihalache.

Răspuns d.lui Cornel MIHALACHE (și tuturor detractorilor Revoluției)

Stimate Domnule Mihalache,

Nu am afirmat nici o dată, și sub nici o formă, apartenența Dvs. la fosta Securitate. Asa cum reiese clar și din ”chapeau”-l redactiei De Ce News, care introduce dreptul Dvs. la replică, eu nu am facut decît să enumăr diverse categorii care, în opinia mea, participă la campania de discreditare a Revoluției (majuscula, din respect, cred că se impune!...) din Decembrie. Referitor la Dvs., am folosit exact sintagma utilizată și de Evenimentul Zilei pentru a Vă defini: ”om de presă”. Cum remarca și chapeau-ul redacțional, oameni de presă înseamnă complet altceva și constituie o categorie total distinctă față de cea a ”elementelor fostei Securități”. Nimic altceva, nici o insinuare de nici o altă natură. Dacă, însă, Dvs. ați înțeles altceva, nu este vina mea, dar, efectiv, Vă cer și scuze! Fraza apărută în DeCe News, reluată și de către Dvs., în dreptul Dvs. la replică, publicat de către De Ce News, sună așa: ”… contra-revoluția (adică, mai explicit, ideea de atac la revoluție, prin denigrare - n. n.) a atras elemente ale fostei Securități, oameni de presă, cum se prezintă Cornel Mihalache, de la Evenimentul Zilei, informatori, ca Alex Mihai Stoenescu (v. N. C. Munteanu, Top 5 cei mai scîrboși informatori, pe pagina întîi a revistei 22, din 15 nov. 2011, și, anterior, Dosarul aferent, publicat de Claudiu Iordache în Caietele Revoluției, nr. 1 (33)/2011, n. n.), nostalgici, dar și propagandiști politici”. Cum se poate, limpede, citi, este, deci, o simplă alăturare de categorii, disparate, de persoane, angajate în acțiunea, după părerea mea nefastă, de discreditare a Revoluției din Decembrie 1989, ”cea mai mare faptă a poporului român”, așa precum o caracteriza cunoscutul fost disidenț maghiar, și luptător pentru drepturile omului, filozoful Gaspar Miklos Tamas, în celebra sa ”Scrisoare către prietenii mei români”, publicată în presa ungară, în decembrie 2000, și reluată, în România, de către revista Dilema, Nr. 416, la 16 februarie 2001 (ulterior, comentariile numeroase pe care le-a suscitat scrisoarea a dat naștere unui volum intitulat Intelectualul român, față cu inacțiunea, Ed. Curtea Veche, 2002, iar în mai, 2011 am avut bucuria de a-l invita pe prietenul Tamas, pe care-l cunosc din exil, încă din 1988, la un Colocviu comun Institutul Revoluției – SNSPA, cu sprijinul Fundației Friedrich Ebert, consacrat celor 10 ani scurși de la apariția Scrisorii sale).

In rest, în afara faptului că Dvs. confundați conceptul de contra-productiv cu acela de ne-productiv, nu doresc să mă adîncesc cu Dvs. în nici un fel de polemică. Atîta doar că, o repet ca istoric, termenul de război civil nu se potrivește chiar deloc cu Revoluția din Decembrie, întrucît ar presupune să existe, ca, de pildă, în războiul civil din Spania, din 1936-39, un segment cît de cît echivalent, sau măcar semnificativ, de populație, în ambele tabere aflate în conflict. Ori, este o insultă la bunul simț si, mai ales, la poporul român, să inducem ideea că în jurul lui Ceaușescu, printre apărătorii săi - și ai sinistrului regim comunist în ansamblul său – s-ar fi aflat mai mult decît o microscopică și abjectă clică de securiști și de mercenari, dar deținători unici ai structurilor de forță, aflați în luptă continuă, vreme de aproape 45 de ani, împotriva unei națiuni întregi. Dovadă și modul rapid, abrupt, în care s-a prăbușit, ne-rămînînd piatră peste piatră din statul comunist ceausist. Sa nu uităm că România, la Revoluție, a fost singurul caz din țările din Est în care, cum suna Comunicatul FSN din seara de 22 Decembrie, au fost dizolvate toate organele puterii de stat comuniste! A fost si primul caz în istorie în care marii demnitari ai unui regim comunist au ajuns în zeghe, după gratii și judecați (chiar dacă unii – nu toți!- au scăpat mai repede, pentru astfel de indivizi ce se credeau nemuritori, fie și numai trei zile în închisoare era strict de neconceput; nu exista nici un precedent!), cum nu s-ar fi așteptat în ruptul capului, neam de neam de ”aparatcik” comunist din lume - iar Ceausescu, așa cum, pe deplin, merita, la plutonul de execuție! In paranteze fie spus, precum scriam si într-un recent articol (Observatorul Cultural, 10 nov. 2011), daca fie și măcar vreo alți doi-trei lideri comunisti, dintr-o serie lungă, incepînd cu Stalin, Lenin însuși, Mao, Kim ir-Sen, Enver Hodja, etc. ar fi pățit așa ceva, lumea ar fi fost, probabil, mai bună, iar tiranii poate ar fi tras ceva învățăminte, și s-ar mai fi gîndit de două ori înainte să comită crimele și nelegiuirile bine-cunoscute… Nu, domnule Mihalache, nu a fost nicidecum un război civil, adică o parte a populației contra celeilalte, cum ne învață Istoria că implică un război civil. A fost o ridicare quasi-unanimă, practic tot poporul român contra lui Ceausescu, a bandei conducătoare de nomenclaturiști și de securiști ce-l înconjurau și-l apărau, și contra regimului comunist, în general… Si mai rețineți, în treacăt, domnule Mihalache, că nu există nici un serviciu secret din lume care să fie capabil să scoată 500.000 de oameni în stradă, ca în acele luminoase, magice, zile de decembrie… Trebuia să ne spună nouă străinul că era o nenorocire regimul Ceausescu? Nu există dogmă politică pe lumea asta care să reziste la două ore de coadă la pîine... În plus, ca istoric ce mă ocup și de cealaltă revoluție a poporului român, cea de la 1848, Vă mai asigur și că toate revoluțiile sînt ȘI lovituri de stat - nu se poate altminteri. Nu toate loviturile de stat sînt însă și revoluții! Revoluția răstoarnă o orînduire socială. Feudalismul a fost înlăturat de către Marea Revoluție Franceză. O formă de Ancien Régime a fost înlăturat și la noi, la 1848. La 22 Decembrie 1989, România a trecut, abrupt, de la totalitarismul monolitic, mono-partid si mono-gîndire comunist la o societate pluralistă, deschisă (mai exact ”destupată”!) și de libertate, spre care am țîșnit cu setea și cu disperarea celor peste 40 de ani de satrapie îndurată – de unde și anumite stîngăcii și amețeli, inerente oamenilor ce din beznă ajung, brusc, la lumină!. Pluralismul și liberatea sînt, deci, singurele lucruri certe și cel mai mic numitor comun asupra căruia putem fi, cred, cu toții, de acord că s-a obținut în 1989 - în măsura în care democrația este un proces mult mai lung și complicat, care se învață în timp. Englezii îl perfectează de 800 de ani, americanii, de circa 240, francezii de 223! România monocordă a început să vorbească, subit, pe mai multe voci. Libertatea a fost darul cel mai palpabil adus, din prima clipă, de Revoluție. Dacă Revoluția n-ar fi fost autentică, ar mai fi existat Libertatea? Nicăieri saltul, veritabil ”efect sauna”, n-a fost mai simțit decît în România… Vi se pare puțin lucru, domnule Mihalache?

Dar, pentru a reveni la disproporția uriașă a părților în 1989 și, deci, la aberația definirii Revoluției drept război civil, recentul caz Ghaddafi, prietenul intim al lui Ceausescu și Revoluția libiană (insurecția generalizată a unui întreg popor, contra unei infame, minuscule, clici de mercenari și de ”incondiționali”, tot cu monopol asupra structurilor de forță), care a constituit, după părerea mea, o veritabilă a doua Revoluție română, fiind singurul eveniment comparabil cu ceea ce s-a petrecut la noi (minus intervenția străină, de care în România nu a mai fost nevoie numai datorită succesiunii rapide a momentelor – în Libia timpii au fost dilatați nemăsurat: Bengazi oraș liber a rezistat mai bine de opt luni, la noi, din fericire, Timisoara liberă n-a trebuit să țină decît două zile, 20 - 22 decembrie., pînă la Victoria Revoluției…) - docent. Este chiar cea mai bună confirmare a celor, mai sus, expuse...

Adrian NICULESCU

P. S. Convingerea mea, țin să-l asigur pe d.l Mihalache, că Revoluția a fost realmente o Revoluție, spontană și exemplară, o am clar, continuu și neclintit în minte chiar din 22 decembrie 1989, de cînd, în calitate de militant al exilului românesc (nu de șobolan al fostei armate care a călcat cu șenilele tancurilor (lipsește un PE, d.le om de presă! n.n.) români – îmi vine să și rîd; aici ar fi rîndul meu să Vă cer scuze publice!), dar și de corespondent oficial al Secției române a postului de radio Europa Liberă în Italia, am văzut, după eroica săptămînă dinainte, primele imagini, la telejurnalul de la orele 13, de pe canalul I al Tv naționale – RAI, cu marea aceea de oameni… Este, întîi de toate, o chestiune de bun simț. Stau dovadă scrierile mele pe această temă, din acele zile, pînă astăzi. Nici o legătură cu cooptarea mea în Consiliul Stiintific al IRRD, douăzeci de ani mai tîrziu! Aceasta a venit doar ca o recunoaștere a poziției mele, din primul moment, asumate - ceea ce, evident, mă onorează.

București, la 4 ianuarie 2012

Citește și:

Revoluție sau război civil? Cornel Mihalache vrea scuze de la Adrian Niculescu

Cartianu face jocurile Puterii și ale Securității, susține istoricul Adrian Niculescu

Iliescu: Mărieş este un impostor. El nu a fost la Intercontinental pe 21

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News