Poetul Lucian Avramescu a decedat în locuinţa sa din comuna prahoveană Sângeru, la vârsta de 73 de ani. Puțini își mai aduc aminte că Avramescu este autorul versurilor melodiei "Bună seara iubito", cântată de Loredana Groza.
Surse medicale au precizat că Lucian Avramescu a fost găsit în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator şi a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat.
Poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948.
A urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, pe care a absolvit-o în 1971, cu o licenţă în arhitectura peisageră, apoi şi cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
A debutat în 1967, cu poezie şi reportaje, în "România literară" şi "Luceafărul". A condus cenaclul "Serbările Scânteii Tineretului" (până în 1985). A fost ziarist la "Orizont" (Râmnicu Vâlcea, 1975), "Scânteia tineretului" (redactor-şef adjunct), "Suplimentul literar-artistic al 'Scânteii tineretului'" (1986-1989) şi "Tineretul liber" (ziar înfiinţat la 22 decembrie 1989). Este fondatorul Agenţiei de ştiri 'A.M. Press' (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989. A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice.
De-a lungul timpului i-au apărut volumele: "Poeme" (Bucureşti, 1975), "Stele pe dealuri" (Craiova, 1976), "Transplantul de albastru" (Bucureşti, 1976), "Un liber albatros" (Bucureşti, 1978), "Ei, aş, spunea poetul" (Bucureşti, 1980), "Nu cer iertare" (vol. I-III, Bucureşti, 1981-1985), "Bună seara, iubito" (vol.I - 1986), vol. II - 2000). În 2002, în cadrul Târgului Internaţional "Gaudeamus - carte de învăţătură" a fost lansat volumul "Ciorne", editat de A.M. Press, care reuneşte materiale semnate de Lucian Avramescu apărute în ziarul "România liberă". În 2011 i-a apărut volumul de poezii "Poetul ca o casă în flăcări". Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979. A fost distins cu premiul de debut pentru poezie acordat de Editura Albatros (1975) şi Premiul pentru scriitorii tineri (1979). În cadrul Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru activitatea jurnalistică pe anul 2002, Lucian Avramescu a fost distins cu Premiul "Geo Bogza".
La cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie "Nichita Stănescu" (martie 2008), a primit Premiul de Excelenţă "Nichita Stănescu", oferit de Primăria Municipiului Ploieşti. S-a numărat printre personalităţile distinse cu premiul de excelenţă la gala laureaţilor Fundaţiei "România 2000" din 2008.
Poetul Lucian Avramescu lucra la departamentul de Cultură de la Scânteia Tineretului. După 22 decembrie, poetul a devenit redactor șef la Tineretul Liber, un ziar aflat în topul de atunci al celor mai citite. A fost schimbat însă foarte repede din funcție, fiind înlocuit cu Ștefan Mitroi, pe motiv că Avramescu ar fi compus versuri pentru "Plugușorul" anual dedicat dictatorului Nicolae Ceaușescu.
În luna septembrie a acestui an, poetul Lucian Avramescu a cerut îngăduință de la Patriarhul Daniel pentru a-și găsi odihna de veci în incinta Muzeului Pietrei, ridicat prin truda sa, la Sângeru.
"Mă adresez Dumneavoastră, Părinte Patriarh Daniel, cu o rugăminte pe care am speranța s-o împliniți, cu toate că întreaga ierarhie ce vă stă dedesubt a refuzat-o fără să pună întrebări și fără o minimă documentare. Ultimul NU ferm a venit de la un funcționar bisericesc al Patriarhiei. Cererea mea este de a se îngădui înmormântarea mea, scriitorul Lucian Avramescu, autor a peste treizeci de cărți, în incinta Muzeului Pietrei, la Sângeru, din Prahova, comună în care m-am născut", a fost ruga transmisă Patriarhului Daniel, cu câteva luni în urmă.
Piesa "Bună seara, iubite!" este compusă de Adrian Enescu pe versurile poetului Lucian Avramescu. Melodia a fost interpretată de Loredana și Ion Caramitru, iar lansarea ei a avut loc în 1987 și a avut parte de un real succes.
"Bună seara, iubite!" a devenit rapid un mare hit al acelei perioade, dar se numără printre cele mai cunoscute piese românești și în prezent. Chiar dacă foarte mulți îi pot fredona versurile, puțini sunt cei care cunosc povestea din spatele piesei.
"În noaptea în care am înregistrat, atunci a fost o noapte extrem de lungă, sute de duble, eram epuizată, nu avem niciun fel de studii de canto… Încercarea mea și dorința de a ma depăși, când am auzit mixajul și când am văzut cum a reușit să îmbine vocea mea cu a lui Ion Caramitru, Adrian Enescu, recunosc că am început să plâng m-am simțit speriată într-un mod pozitiv. Simțeam că va veni un tsunami după acest cântec și parcă îmi era teamă să-l cânt pentru că știam că îmi va schimba viața acest cântec și asta s-a întâmplat", a povestit Loredana Groza despre momentul când a cântat pentru prima dată piesa "Bună seara, iubite".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu