Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal este, în România, unul dintre cele mai ridicate din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit unui studiu realizat de Deloitte, informează Mediafax.
Informaţia este inclusă în prima ediţie a raportului "Gradul de certitudine fiscală - un studiu despre relaţia dintre companii şi autorităţile fiscale" în 24 de state din EMEA.
"Deşi rezultatele arată că în majoritatea ţărilor companiile au o relaţie bună cu autorităţile fiscale locale, gradul general de incertitudine reprezintă un motiv de îngrijorare: unul din doi respondenţi consideră că incertitudinea fiscală din ţara lor are un impact şi chiar afectează operaţiunile companiei pe care o reprezintă", se arată într-un comunicat al Deloitte.
Studiul analizează totodată gradul în care autoritățile locale implementează sistemele informatice la nivel operaţional, modul în care respondenţii din diverse ţări percep disensiunile cu autorităţile locale şi sistemul de soluţionare fiscală anticipată.
Studiul arată că, per ansamblu, companiile şi organizaţiile au o relaţie bună cu autorităţile fiscale locale - 65% dintre respondenţi susţin că au o relaţie bună, iar 27% foarte bună. Pe de altă parte, peste 15% dintre respondenţii din Austria, Italia, Nigeria, Polonia, România şi Rusia spun că au o relaţie proastă sau foarte proastă.
Calitatea relaţiei dintre contribuabil şi autorităţile locale depinde de zona de specializare implicată. Astfel, peste 21% dintre respondenţi se confruntă cu dificultăţi în relaţia cu departamentul responsabil de impozitul pe profit, iar 20% în relaţia cu direcţia care administrează TVA.
Aproape 36% dintre respondenţii implicaţi în astfel de demersuri de obţinere a unei soluţii fiscale anticipate spun că este un proces lent, mai ales în Rusia şi România. Prin comparaţie, procesele sunt evaluate pozitiv în Luxemburg, Polonia, Elveţia şi Olanda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu