Elena Mateescu, director ANM, a intervenit telefonic la Antena3 CNN unde a vorbit despre temperaturile înregistrate astăzi, 17 iulie.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie susține că va urma și o noapte tropicală și că acest val de căldură va persista până la finalul lunii iulie făcând ca aceasta să fie în top 3 cele mai călduroase luni iulie din 1901 și până în prezent.
„Am înregistrat 46 de grade la Băile Herculane, la foarte multe stații din partea de sud-vest, sud a țării 44 de grade, în Capitală 42. Chiar în partea de est spre jumătatea nordică, la Bacău, de asemenea, 42 de grade și în centrul țării, la Târgu Mureș, 38 de grade. Pe litoral 37 de grade.
Iată, în aproape toată țara s-a depășit, la nivelul temperaturilor resimțite, pragul unei zile de caniculă: 35 de grade.
Ceea ce este de asemenea important, indicele temperatura-umezeală a depășit gradul critic de 80 de unități, mai puțin în zonele de deal și de munte. Practic în toate zonele de câmpie din regiunile extracarpatice, dacă verificăm harta acestui indicator la ora 15:00 de astăzi, o să observăm nuanțe de roșu și roșu-închis în aproape toată țara, mai puțin culorile de verde deschis și verde închis pentru zona montană și zona de deal.
Din punctul de vedere al valorilor măsurate, avem în capitală inclusiv 38 de grade. De asemenea, la Băile Herculane, Calafat 38 de grade, valoare măsurată în condiții standard, așa cum se face de către toate serviciile meteorologice la nivel internațional.
Astăzi, în aproape toată țara, valorile de temperaturi la nivelul celor resimțite s-au situat între 37 până la 46 de grade.
Trebuie să vorbim și de nopțile tropicale pentru că va urma o noapte tropicală, cu siguranță, în bună parte din țară. De asemenea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, e posibil să consemnăm 25 de grade, cum am avut în 13 iulie, cea mai caldă zi, când am avut recorduri ale temperaturilor maxime pentru o zi de 13 iulie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră.
Cu siguranță al doilea val trebuie remarcat, atât prin extindere, dar mai ales prin durată, pentru că el va fi de interes și pe parcursul acestei săptămâni, până la finalul acestei săptămâni, pentru că și în următoarele zile, mâine de pildă, în sudul țării, rămâne în vigoare avertizare meteorologică de cod portocaliu cu valori de temperaturi la nivelul maximelor de așteptat între 38 până la 39 de grade. Discutam astăzi cu colegii de la Centrul de Prognoză, când într-adevăr vom reuși să atingem chiar 40, 41 de grade, valori măsurate, pentru că modelele în continuare estimează posibilitatea ca sâmbătă să avem o altă zi foarte călduroasă.
Ceea ce este foarte important, valul de căldură poate fi persistent până la finalul lunii lui Cuptor, în țara noastră, și acest lucru va face ca luna iulie din acest an să fie în top 3 cele mai călduroase luni iulie din 1901 și până în prezent. La nivelul acestei perioade m-am referit când am afirmat că este posibil ca luna iulie să fie cea mai călduroasă din ultimii 120 de ani.”, a spus Elena Mateescu.
„Cam două săptămâni, cu siguranță, pentru că datele modelelor așa indică. Centrul Regional Climatic estima că este posibil ca durata acestui val să continue până la sfârșitul lunii iulie și să nu excludem și prima săptămâna din august. Am putea avea încă 3 săptămâni extrem de călduroase chiar dacă vor mai fi intervale scurte cu valori de 35 de grade, totuși, disconfortul termic este unul accentuat pentru că și nopțile sunt tropicale și temperaturile resimțite cu siguranță se apropie de 40 de grade.”, a mai spus Elena Mateescu la Antena3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu