Administrația Națională de Meteorologie (ANM) precizează că până în dimineața zilei de joi, 26 februarie, temporar vor fi precipitații îndeosebi în nordul, centrul, estul și sud-estul țării.
La munte și în Maramureș va ninge, în Transilvania și Moldova vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea și Muntenia seara și la începutul nopții vor fi precipitații mixte, apoi va ninge. Izolat se va forma polei sau ghețuș.
În Carpații Meridionali și de Curbură, local cantitățile de apă vor fi de 10...15 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, neuniform cu grosimi în medie de 10...15 cm.
Vântul va avea intensificări la munte cu viteze de 70...85 km/h, iar pe creste va sufla tare cu peste 85...90 km/h va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea semnificativ. Temporar intensificări ale vântului vor fi și în estul, sud-vestul și local în centrul țării cu viteze în general de 45...55 km/h.
Cod Galben de viscol în Carpații Meridionali și local în Carpații Occidentali și de Curbură
În Carpații Meridionali și local în Carpații Occidentali și de Curbură, vântul va avea viteze la rafală de 70...85 km/h, va viscoli și va troieni zăpada deja depusă și va determina o vizibilitate sub 100 m. Avertizarea e valabilă până mâine la ora 08:00.
Cod Portocaliu de vizcol, zonele vizate
Totodată, la această oră este în vigoare un Cod Portocaliu de viscol care anunță că la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură, vântul va avea viteze la rafală de 80...110 km/h, va viscoli și va troieni zăpada deja depusă și va determina o vizibilitate sub 50 m. Această avertizare a fost prelungită până mâine, 26 fenruarie, ora 08:00.
Cod Galben de vânt puternic
Un Cod Portocaliu de vânt puternic a fost emis pentru cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, în vestul și sud-vestul Olteniei și în nordul Dobrogei. Avertizarea e valabilă astăzi, 25 februarie, până la ora 20:00. Vântul va avea viteze de 50...70 km/h.
Prognoza meteo specială pentru București
ANM a emis șirognoză meteorologică pentru Municipiul București, pentru intervalul 25.02.2026, ora 10:00 - 26.02.2026, ora 08:00.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Capitală valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru ultima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când la început vor fi precipitații mixte și condiții de polei, apoi va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -2...-1 grad.
În intervalul menționat pentru Municipiul București NU va fi în vigoare niciun mesaj de atenționare sau avertizare meteorologică.