DCNews Stiri Zeci de persoane, evacuate din centrul de plasament

Zeci de persoane, evacuate din centrul de plasament

centru plasament

În jur de 40 de persoane, multe dintre ele minori, au fost evacuate, luni  dintr-un centru de plasament din Tulcea, în urma unui scurt-circuit apărut la un televizor. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Scurt-circuitul s-a produs la un televizor aflat într-o încăpere din subsolul centrului de ocrotire socială 'Speranţa' al Direcţiei Generale pentru Asistenţă şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC).

'ISU a intervenit cu două autospeciale şi două echipaje, în urma evenimentului înregistrându-se o degajare foarte mare de fum. Au fost degradaţi pereţii încăperii în care s-a produs scurt-circuitul la televizorul aflat sub tensiune, precum şi mobilierul din încăperea respectivă', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Angela Tulceanu.

Intervenţia pompierilor a durat circa 30 de minute, iar în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.

Potrivit DGASPC Tulcea, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, centrul 'Speranţa' din municipiu are o capacitate de 70 de locuri.

[citeste si]

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri