DCNews Stiri Vremea extremă loveşte din nou Europa. Zboruri anulate în Germania, avertizări de inundaţii în Regatul Unit

Vremea extremă loveşte din nou Europa. Zboruri anulate în Germania, avertizări de inundaţii în Regatul Unit

Inquam Photos/Octav Ganea

Peste 80 de avertismente de inundaţii sunt în vigoare în Regatul Unit sâmbătă, în timp ce ploile continuă să cadă neîncetat în această ţară, informează DPA.

Agenţia pentru Mediu (EA) emisese 91 de avertismente de inundaţii vineri, în mare parte pentru sudul şi sud-vestul Angliei, precum şi în regiunile East şi West Midlands.

Sâmbătă dimineaţă, EA a emis şi 261 de alerte de inundaţii, ceea ce înseamnă că sunt posibile inundaţii în mare parte din Anglia.

Între timp, Natural Resources din Ţara Galilor a emis 11 alerte de inundaţii.

Serviciul de pompieri şi salvare din Warwickshire a avertizat: "Din cauza precipitaţiilor abundente şi prelungite de astăzi, nivelul local al râului Dene a crescut până la o cotă la care inundaţiile sunt iminente".

Joi, Serviciul Meteorologic din Regatul Unit (Met Office) a anunţat că în sud-vestul Angliei şi în sudul Ţării Galilor a plouat în fiecare zi din anul 2026.

Ambele regiuni au înregistrat o lună ianuarie 2026 mult mai ploioasă decât media, cu 50% mai multe precipitaţii decât de obicei, au afirmat meteorologii britanici.

Coastele sudice din sud-vestul ţării vor fi afectate de averse puternice sâmbătă, iar sudul Ţării Galilor va înregistra, de asemenea, averse abundente, au afirmat meteorologii.

Ziua de duminică va fi însoţită de averse şi puţin soare, dar la începutul săptămânii viitoare vor apărea condiţii mai umede şi mai vântoase dinspre vest.

Meteorologul Alex Deakin de la Met Office a declarat: "Vineri a fost o zi foarte ploioasă în mare parte a ţării, vântul rece continuând să alimenteze norii şi umiditatea în nord-estul Angliei şi în estul Scoţiei", scrie Agerpres. 

Zboruri anulate în Germania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene, care erau programate să aterizeze sau să decoleze de pe Aeroportul Berlin-Brandenburg, au fost anulate din cauza condiţiilor meteo extreme.

MAE recomandă cetăţenilor români să verifice starea zborurilor înainte de a efectua deplasarea către aeroport şi să consulte informaţii actualizate prin accesarea paginii de internet: https://ber.berlin-airport.de/en.html, se precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +49 302 123 9555, +49 302 123 9514, +49 302 123 9516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +49 160 157 9938.

MAE recomandă consultarea paginii de internet https://berlin.mae.ro/ şi www.mae.ro şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte informat" (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), cu informaţii şi sfaturi de călătorie.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele