DCNews › Stiri › Internațional › Vladimir Putin l-a primit la Moscova pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder, cu ocazia zilei sale de naștere

Vladimir Putin l-a primit la Moscova pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder, cu ocazia zilei sale de naștere

Președintele rus Vladimir Putin. Sursa foto: Agerpres

Vladimir Putin l-a primit miercuri la domiciliul său, de ziua sa de naştere, pe Gerhard Schroeder, a anunţat joi Kremlinul, în timp ce fostul cancelar german este criticat pentru legăturile sale cu preşedintele rus

Miercuri "dimineaţă, Vladimir Putin a aflat din presă că Gerhard Schroeder se afla la Moscova pentru afaceri. Preşedintele l-a invitat pe vechiul său prieten să i se alăture", a transmis Kremlinul pe Telegram, citat de AFP și Agerpres.

În acea zi, Putin sărbătorea împlinirea a 74 de ani. Kremlinul a publicat fotografii în care cei doi bărbaţi îşi strâng mâna zâmbind.

Presa rusă a dezvăluit săptămâna trecută că Schroeder, 82 de ani, care întreţine legături de lungă durată cu Putin, a fost numit în consiliul de supraveghere al Hyperglobus, un lanţ rusesc de supermarketuri care în trecut a aparţinut grupului german Globus.

Legăturile lui Gerhard Schroeder, cancelar german din 1998 până în 2005, cu Putin provoacă un sentiment de disconfort în Germania, ţară care este unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei şi care are relaţii deosebit de tensionate cu Moscova.

După ce a părăsit cancelaria, el a lucrat pentru gigantul rus din domeniul gazelor Gazprom.

Din acest motiv, el a fost privat de avantajele acordate foştilor şefi de guvern germani din cauza apropierii sale de preşedintele rus, căruia i-a rămas fidel în ciuda ofensivei din Ucraina.

În luna mai a acestui an, Putin a sugerat ca Europa să îl aleagă pe Gerhard Schroeder ca mediator pentru rezolvarea conflictului. Această opţiune a fost rapid respinsă de cele 27 de ţări ale UE.

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional