Insula grecească Kimolos este situată la nord de Milos, în Marea Egee, și a intrat în atenția internațională după ce a fost desemnată recent ca fiind locul cu cele mai limpezi ape din lume. În ultimii ani numărul turiștilor a crescut, fiind atrași de peisajele vulcanice, plajele sălbatice și pentru liniștea mult dorită.
Top al plajelor cu cele mai curate ape din întreaga lume
Recent, agenția de turism americană Florida Panhandle a publicat un top al plajelor cu cele mai curate ape din întreaga lume. Pentru realizarea acestuia, agenția a făcut o listă inițială cu 50 de plaje, care ocupau locuri fruntașe pe platformele de recenzii ale turiștilor, transmite Greek Reporter.
VIDEO
Apoi, fiecare plajă a fost evaluată în funcție de procentul recenziilor care scriau expresia „apă limpede“. Conform datelor analizate, pe primul loc se află plaja Prassa (sau Prasa) din Kimolos. Aici se află cele mai curate ape din lume. Pe locul doi se află plaja Gennadi de pe insula Rodos. Pe locul trei se află Pileh Bay, de pe insula Phi Phi Leh, Thailanda.
Pe locul patru în clasamentul plajelor cu cele mai curate ape se află Agios Dimitrios Beach din Grecia continentală. Pe locul cinci este Agia Anna Beach de pe Naxos, cea mai mare insula din Arhipelagul Cicladelor.
Peste 2,4 milioane de recenzii analizate
Potrivit sursei citate, în total, agenția a analizat peste 2,4 milioane de recenzii, cu scopul de a stabili clasamentul final. În proximitatea insulei Kimolos este situată Polyaigos, cea mai mare insulă nelocuită din Grecia, cu ape mai turcoaz decât Caraibele.
„Întinzându-se pe aproximativ 13.670 km, litoralul Greciei este cel mai lung din bazinul Mediteranei, o mare cunoscută pentru apele sale cristaline și nuanța intensă de albastru“, a afirmat echipa în concluziile studiului.
Apoi, autorii cercetării au mai făcut următoarele precizări: „Nu este deloc surprinzător, așadar, că majoritatea plajelor din lume cu ape foarte curate se află în Grecia, în frunte cu plaja Prassa de pe insula Kimolos, pentru care 43,56% dintre recenziile publice ale turiștilor menționează expresia «apă limpede»“.
Plaja Prassa, situată pe coasta de nord-est a insulei Kimolos. Este un mix de nisip alb fin și pietriș, cu ape calme și puțin adânci, ideale pentru înot și relaxare.
Plaje spectaculoase din insula grecească Kimolos
Plaje spectaculoase din insula Kimolos sunt următoarele: Plaja Aliki: o plajă lungă, cu ape puțin adânci, fiind ideală pentru familiile cu copii mici;
Plaja Mavrospilia este o plajă pitorească cu nisip vulcanic negru stânci spectaculoase.
Plaja Bonatsa este un golf mic și retras, cu ape cristaline.
Plaja Agios Georgios (Psathi) este o plajă scenică, cu nisip auriu și ape turcoaz, cu priveliști fascinante.