DCNews Stiri Unde o să ningă în zilele de Crăciun

Unde o să ningă în zilele de Crăciun

Fata in zapada - Freepik

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, precipitațiile vor afecta cea mai mare parte a teritoriului țării. 
  
Marți, 23 decembrie, ANM a emis o informare meteorologică privind ninsorile, precum și o atenționare Cod Galben, care vizează în special episoade de ninsoare viscolită, formarea stratului de zăpadă, apariția poleiului și scăderea accentuată a temperaturilor. În ajunul și în ziua de Crăciun, vântul va avea intensificări mai ales în sud-vestul și sudul țării, unde rafalele vor atinge în general 45-55 km/h, viscolind local ninsoarea. Izolat, intensificări ale vântului vor apărea și în alte regiuni. 

Zonele unde o să cadă zăpada în zilele de Crăciun

În Oltenia, Muntenia și nordul Dobrogei, începând din noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie), ploile se vor transforma treptat în ninsoare. 
  
Cantitățile de apă vor fi, în general, de 5-15 l/mp, însă local, în Oltenia și în vestul Carpaților Meridionali, pot depăși 25-30 l/mp, favorizând depunerea unui strat consistent de zăpadă, cu grosimi cuprinse între 15 și 25 cm. Pe alocuri, se va forma polei, în timp ce în restul teritoriului precipitațiile vor fi slabe și mixte. Pe parcursul zilei de joi, 25 decembrie, aria precipitațiilor se va restrânge treptat către sud-vestul țării. 

Citește și: Tradiție greșită în Ajun de Crăciun. Românii o respectau cu... „sfințenie”. Părintele Vasile Ioana: Doamne ferește!
  
Totodată, ANM a emis o atenționare meteorologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 24 decembrie, ora 12:00-25 decembrie, ora 20:00, pentru Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului. În aceste zone sunt așteptate intensificări ale vântului, ninsori viscolite, depuneri de zăpadă și condiții de polei. 

Neamţ: Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri judeţene

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe sectoare de drum judeţean, în urma ninsorii care a căzut în cursul nopţii şi continuă să cadă şi miercuri dimineaţă.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ, s-a intervenit pe drumurile judeţene DJ 207C Ion Creangă - Valea Ursului, DJ 207D Sagna - Gâdinţi, DJ 156A - DJ 156C Tazlău - Roznov, DJ 159C Ruseni - Rediu - Cândeşti, DJ 155F Izvorul Muntelui - Durău), DJ 158 Siliştea - Secuieni, DJ 159 Valea Ursului - Oniceni - Cucu şi DJ 155I Târgu Neamţ - Totoieşti - Tupilaţi - Bârgăoani - Făurei - Români - Siliştea.

Drumarii au împrăştiat pe aceste sectoare de drum, în noaptea de marţi spre miercuri, circa 45 de tone de material antiderapant.

Pe toate sectoarele cu zăpadă, utilajele acţionează şi miercuri cu material antiderapant şi pentru îndepărtarea ninsorii de pe carosabil. Nu există porţiuni de drum naţional, judeţean sau comunal cu restricţii privind circulaţia rutieră.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele