DCNews Stiri Un fost primar a murit carbonizat într-un incendiu izbucnit în propria locuinţă

Un fost primar a murit carbonizat într-un incendiu izbucnit în propria locuinţă

Imagine cu ambulanță. Sursa foto: Agerpres

Potrivit unei informări transmisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, incendiul a fost semnalat în jurul orei 4:40, iar la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere ale Punctului de Lucru Dudeşti.

„Din apelul preluat de Dispeceratul inspectoratului a fost anunţat posibilitatea existenţei în locuinţă a proprietarului, care locuia singur. Ajunşi la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului, iar într-una din încăperi a fost găsit proprietarul, în vârstă de 64 ani, decedat. Au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de cca. 60 mp. şi bunurile din două camere şi un hol. Incendiul a fost observat cu întârziere, fapt ce a dus la propagarea incendiului şi la încăperi", a transmis ISU Brăila.

Cauza probabilă a incendiului

Potrivit sursei citate, cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost coşul de fum, nereparat, cu fisuri la nivelul podului.

Primarul comunei Roşiori, Nicuşor Creţu, a declarat că fostul edil locuia singur de la moartea soţiei sale şi se confrunta cu o formă severă de depresie.

„Cineva care se ducea la serviciu la ora 4:30 dimineaţă a observat că iese fum şi a alertat ISU. Din păcate, fostul primar a fost găsit carbonizat în casă. Locuia singur, de când i-a murit soţia a căzut într-o mare depresie şi nu şi-a mai revenit. Depresia s-a agravat, iar în ultima vreme aveau grijă de el două fete. Din ce am înţeles, incendiul a pornit de la horn, a luat foc podul şi ar fi căzut plafonul peste el. Nu a mai rămas nimic întreg în camera în care dormea", a declarat Nicuşor Creţu.

Cinci mandate de primar

Neculai Soceanu a fost primar al comunei Roşiori timp de cinci mandate, din partea Partidului Social Democrat.

În 2023, mandatul său a încetat înainte de termen, după ce s-a aflat în concediu medical o perioadă mai lungă decât permite legea, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei, a emis atunci ordinul de încetare a mandatului, în baza unui raport înaintat de secretarul comunei, care a constatat imposibilitatea exercitării funcţiei din motive medicale mai mult de şase luni într-un an calendaristic.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele