DCNews Stiri Un câine a rămas blocat pe acoperiş, în mijlocul apelor, după inundaţiile din Grecia. Imaginea care a topit inimile internauţilor

Un câine a rămas blocat pe acoperiş, în mijlocul apelor, după inundaţiile din Grecia. Imaginea care a topit inimile internauţilor

captură video

În Metamórfosi, un câine stă pe un acoperiş, înconjurat de apă. Din filmare pare speriat şi dezorientat. Rar trec bărci de salvare prin zonă. E practic singur, al nimănui. Doar câţiva localnici blocaţi în zonă îi mai împărtăşesc spaima. S-au urcat şi ei pe acoperiş ca să fie cât mai departe de puhoaie. Încă mai speră că se va găsi cineva care să vină să-l coboare de acolo. Până în momentul de faţă nu se ştie sigur dacă animalul a fost luat de pe acoperiş şi adus în siguranţă la sol, potrivit Daily Mail.

                         

Fiecare minut e preţios. fiecare oră îi lasă mai întâi fără provizii şi apoi fără speranţă. De vină pentru tot haosul este ciclonul Daniel, care a adus în câteva zile ploi cât pentru tot anul în Grecia, Turcia şi Bulgaria. Inundaţii devastatoare au fost, azi-noapte, şi la Istanbul. Maşinile au fost efectiv măturate de puhoaiele de pe străzi, iar 1.700 de clădiri, inundate. Doi oameni şi-au pierdut viaţa aici, după ce au fost luaţi de viiturile care au lovit mai multe cartiere. Alte trei persoane au murit la graniţa cu Bulgaria, într-o staţiune plină de turişti, iar trei oameni sunt dispăruţi. Şi Bulgaria îşi numără victimele de pe urma furtunii: trei confirmate până acum. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele