DCNews Stiri Justiție Un bărbat din Ilfov, trimis în judecată pentru fraude cu autoturisme de lux. Ce au găsit anchetatorii la service

Un bărbat din Ilfov, trimis în judecată pentru fraude cu autoturisme de lux. Ce au găsit anchetatorii la service

Sursa Foto: Pexels

Un bărbat din Ilfov a ajuns în fața instanței după ce ar fi păcălit mai multe persoane, promițându-le reparații la mașinile de lux. El încasa banii, dar fără să realizeze lucrările promise. Valoarea prejudiciului se ridică la aproape 160.000 de lei și 8.500 de euro.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au precizat joi că inculpatul este cercetat pentru 19 infracțiuni de înșelăciune, două infracțiuni de furt, o infracțiune de abuz de încredere, conducere fără permis, dar și pentru efectuarea fără autorizație a unor activități legate de punerea în funcțiune și exploatarea instalațiilor și echipamentelor auto.

"A indus în eroare mai multe persoane fizice"

„În perioada august 2021 - februarie 2023, un inculpat a indus în eroare mai multe persoane fizice și astfel a primit sume de bani cuprinse între 2.500 lei și 16.400 lei, precum și alte sume în euro, în vederea efectuării unor reparații pentru autoturisme de lux, însă după încasarea sumelor de bani nu a mai prestat lucrările la care s-a angajat, cauzând astfel un prejudiciu total de 158.800 lei și 8.500 euro”, au transmis procurorii.

În plus, bărbatul „a sustras mai multe componente ce se aflau montate pe două autovehicule care i-au fost încredințate pentru reparații, iar într-o altă situație a refuzat să restituie unei persoane vătămate piesele ce i-au fost încredințate pentru efectuarea unor lucrări de reparații”.

Bărbatul a mai fost cercetat pentru alte fapte

Anchetatorii au descoperit că acesta a desfășurat fără autorizație „activități privitoare la punerea în funcțiune și exploatarea unui număr de 3 elevatoare pentru vehicule și a unui recipient metalic stabil sub presiune tip compresor, în incinta service-ului auto din comuna Ștefăneștii de Jos, județ Ilfov”.

De asemenea, acesta a mai fost investigat și pentru alte infracțiuni de abuz de încredere și înșelăciune, însă anchetele în aceste cazuri au fost închise fie datorită împăcării cu persoanele vătămate, fie pentru că faptele nu se încadrau în prevederile legii penale. Rechizitoriul a fost înaintat Judecătoriei Buftea pentru soluționare, conform News.ro.

Știri similare din categoria Justiție Vezi toate articolele