DCNews Stiri Turist aflat în Făgăraș, transportat de urgență cu elicopterul la spital

Turist aflat în Făgăraș, transportat de urgență cu elicopterul la spital

Un turist german căruia i s-a făcut rău miercuri dimineaţa la Cabana Negoiu, aflată la altitudinea de 1.550 metri, în Masivul Făgăraş, a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş, a anunţat Adrian David, Şeful Salvamont Sibiu.

'E vorba de un turist de 50 de ani, suferind de o boală cronică, de natură circulatorie. Azi-dimineaţă s-a dus la patrula Salvamont de la Cabana Negoiu şi le-a spus colegilor că nu se simte bine, nu se poate deplasa. Noi am luat decizia de a cere ajutorul elicopterului SMURD, pentru că nu era doar o problemă ca să îl transportăm, problema principală era să asigurăm un medic. Aşa că am decis să nu-l transportăm, ca să nu-i agravăm starea', a precizat Şeful Salvamont Sibiu.

[citeste si]

Turistul a ajuns la spitalul din Târgu Mureş, fiind conştient, informează Agerpres.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri