DCNews › Stiri › Internațional › Trump scutește Rusia de noi sancțiuni. Decizia surprinzătoare a Casei Albe stârnește îngrijorare în Ucraina

Trump scutește Rusia de noi sancțiuni. Decizia surprinzătoare a Casei Albe stârnește îngrijorare în Ucraina

Trump scutește Rusia de noi sancțiuni. Decizia surprinzătoare a Casei Albe stârnește îngrijorare în Ucraina

Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP.

Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP.

"Acord o scutire de la aplicarea sancţiunilor, restricţiilor şi taxelor vamale prevăzute în legea Graham", stipulează textul, invocând "interesul naţional al SUA".

Decretul face referire la o lege promulgată la jumătatea lui septembrie de preşedintele american, care reprezenta prima acţiune majoră a Congresului împotriva Moscovei de la revenirea la putere a lui Donald Trump, lăsându-i în acelaşi timp o mare libertate preşedintelui în aplicarea ei.

Legea Graham, care îl viza inclusiv pe Vladimir Putin și sectorul energetic rusesc

Acest nou arsenal legislativ, care vizează în special sectorul energiei ruseşti, vizează în teorie pentru prima dată flota fantomă rusă şi de asemenea pe preşedintele Vladimir Putin, precum şi alţi înalţi responsabili ruşi.

Legea îi dă în special lui Donald Trump puterea de a impune taxe vamale care pot ajunge la 100% în cazul principalelor cinci ţări importatoare de gaz şi petrol rusesc, între care China şi India.

Legea poartă numele principalului său promotor, senatorul republican Lindsey Graham, care a murit în luna iulie, un apărător convins al Ucrainei şi un critic dur al Rusiei şi Iranului.

Legea era susţinută puternic de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a salutat la momentul promulgării "un instrument extrem de puternic capabil să pună capăt acestui război terorist şi să împingă Rusia să facă pace".

Zelenski, pus într-o situație dificilă. Decizia lui Trump adâncește tensiunile dintre Washington și Kiev

Însă relaţiile deja dificile între preşedinţii american şi ucrainean au intrat într-o nouă criză după anunţul lui Donald Trump privind un acord cu Vladimir Putin, constând în ridicarea sancţiunilor împotriva Moscovei pentru a permite SUA să importe mari cantităţi de motorină din Rusia.

Comentarii (1)

Nicolae Ștefan   •   17 Octombrie 2026   •   10:30

Pînă cînd păcăliciul de serviciu și boris johnson vor da socoteală pentru refuzul acordului de pace de la Istambul , necazul cade în spatele a sute de milioane de oameni nevinovați cu prețul a mii de miliarde de euro ...

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional