DCNews Politica Personalități politice Trei măsuri urgente pentru România în criza energetică. Bogdan Ivan: „E una dintre cele mai grele perioade din ultimii 30 de ani”

Trei măsuri urgente pentru România în criza energetică. Bogdan Ivan: „E una dintre cele mai grele perioade din ultimii 30 de ani”

Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei. Foto: Crișan Andreescu

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, propune trei măsuri urgente pentru România în contextul crizei energetice și al presiunii tot mai mari asupra companiilor.

Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, spune că România traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic, după discuțiile purtate cu antreprenori și angajați din fabrici din țară. El susține că este nevoie de măsuri urgente pentru reducerea presiunii asupra companiilor și protejarea locurilor de muncă.

„Am fost în fabrici, am vorbit cu oameni care produc în România și cu antreprenori care țin în spate mii de locuri de muncă. Am ascultat problemele lor, am văzut presiunea uriașă pe care o resimt și mesajul este foarte clar: trecem prin una dintre cele mai grele perioade pentru economia românească din ultimii 30 de ani.

Costurile au crescut, predictibilitatea a scăzut, iar pentru foarte multe companii fiecare lună a devenit o luptă pentru menținerea producției și a locurilor de muncă.

România nu mai are nevoie de improvizații, de măsuri luate de pe o zi pe alta sau de explicații după ce problemele au apărut deja. Are nevoie de un plan real, coerent și aplicabil, construit în jurul a trei măsuri clare”, a spus, Bogdan Ivan, într-o postare pe Facebook.

Ivan propune trei măsuri urgente pentru economie

Fostul ministru propune, în primul rând, „declararea unei situații de criză în domeniul carburanților”, pentru ca statul să poată interveni asupra evoluției prețurilor, „iar prețul final la pompă să nu mai fie lăsat să crească fără control”.

A doua propunere a lui Ivan constă în securizarea gazelor naturale ale României: „Intrăm într-o iarnă complicată, cu prețuri ridicate și cu prea multă incertitudine atât pentru populație, cât și pentru economie. România are resurse și trebuie să le folosească inteligent, în primul rând pentru siguranța energetică și pentru susținerea economiei naționale”, a spus el.

O a treia măsură propusă de fostul ministru al Energiei este legată de energia electrică „la un preț competitiv pentru companiile românești”: „Nu poți cere industriei să producă, să investească, să păstreze locurile de muncă și să concureze pe piața europeană, în timp ce o lași să suporte unele dintre cele mai mari costuri cu energia. Nu mai este timp pentru soluții mimate sau pentru amânări”, a spus Bogdan Ivan.

El a adăugat că acțiunile trebuie să se desfășoare „acum, înainte ca firmele românești să fie puse în genunchi și înainte ca oamenii să plătească și mai mult pentru lipsa de decizie”.

PSD își asumă guvernarea

După aproape patru luni de la căderea Guvernului Bolojan la moțiunea de cenzură din 5 mai, partidele politice încă nu au ajuns la un consens în privința formării unei noi majorități. În acest context, PSD a declarat că își asumă responsabilitatea guvernării și „găsirea soluțiilor de care România are nevoie”.

„România are nevoie de un Guvern stabil, de decizii predictibile și de o majoritate care să își asume protejarea economiei, a companiilor românești și, înainte de toate, a locurilor de muncă”, a mai punctat Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei.

Criza energetică în România

Țara noastră traversează o perioadă dificilă din punct de vedere energetic, după ce, la 31 iulie, autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național, pe fondul secetei și al scăderii producției de energie. Situația s-a complicat după oprirea reactoarelor de la Cernavodă, inclusiv a Unității 2, pe 13 august, ceea ce a crescut presiunea asupra sistemului și necesarul de importuri, în special în orele de vârf.

În același timp, capacitatea de stocare în baterii rămâne insuficientă pentru a acoperi necesarul din orele de seară, când producția solară scade, iar consumul rămâne ridicat. România a ajuns în situația de a exporta energie ieftină în timpul zilei, când producția fotovoltaică este ridicată, și de a importa seara, la prețuri mult mai mari, în special din Bulgaria, pentru a acoperi deficitul din orele de vârf. 

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice