Tânărul din Capitală s-a speriat în momentul în care Poliția îi bătea la ușă. Nu-l căuta pe el, îl căuta pe tatăl lui, pentru care i-a dat o fițuică prin care era chemat de Ministerul Apărării la instrucție. Nu i s-a spus nimic altceva. Nici ce urmează să se întâmple, nici pentru cât timp, nici cum să se prezinte, nicio altă informație. A primit doar chemarea la instrucție și evaluare.
Chiar dacă în aceste zile poate semăna panică o asemenea chemare, nu este ceva nou. În aceste zile, se întâmplă în București și Ilfov.
O sursă DCNews a fost chemată la instrucție și evaluare în urmă cu patru ani, de exemplu. Contactat să ne spună ce s-a întâmplat, ne-a povestit că s-a dus pe un câmp, unde erau mai multe corturi de armată. A fost întrebat în ce stare este, dacă are afecțiuni medicale, cât poată la pantofi, la haine.
Cei care sunt chemați sunt rezerviștii. Astăzi, cel mai tânăr rezervist are 40 de ani, dacă ne uităm că din 2004 nu s-au mai făcut stagii militare.
MApN a transmis un comunicat de presă prin care informează despre ce este vorba. Întrebarea este dacă e de ajuns având în vedere că omul simplu nu stă să citească comunicatele MApN dimineața la cafea și poate că nici nu regăsește în ele răspunsul la întrebările sale, cum nu le regăsește nici la polițiștii care bat la uși pentru chemare.
Redăm integral comunicatul MApN din 7 octombrie:
În perioada 12-20 octombrie, în municipiul București și în județul Ilfov se va desfășura exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare MOBEX B-IF-25, organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Exercițiile MOBEX se desfășoară periodic și au ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.
Rezerviștii participă, timp de o zi, la activități de pregătire
”Rezerviștii cu domiciliul în municipiul București și în județul Ilfov, care vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa, timp de o zi, la activități specifice de pregătire.
În municipiul București și în județul Ilfov exerciții similare s-au mai desfășurat în anul 2013, respectiv în 2021. În acest an au mai avut loc alte două exerciții MOBEX, în luna mai, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt, iar în luna septembrie, în județele Sibiu și Mureș.
MOBEX este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și ale Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Rezerviștii vor fi convocați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile legate de evaluarea autorităților locale și a operatorilor economici sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
***
(...)
Pentru a evita dezinformarea și știrile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activități care, reiterăm, au caracter de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune, recomandăm cetățenilor interesați să se informeze din surse oficiale. Pe platforma InfoRadar a MApN pot fi consultate informații referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare”.
Problema este cu privire la aceste ”surse oficiale” invocate în comunicat. Sursa noastră inițială nu a aflat niciun răspuns la întrebările sale de la reprezentanții MAI, de exemplu, care au acționat ca la curierat. Nici nu a primit vreo altă informație sau date de contact ”oficiale” în vederea informării. Și, în cele urmă, are el, rezervistul, responsabilitatea de a căuta informații sau trebuie informat corect și complet de către instituția statului?
Dacă un rezervist nu se prezintă la chemare, fără motiv justificat, amenda ajunge la 4.000 de lei.