Avocatul Toni Neacșu a explicat ce pedeapsă riscă susținătorul lui Călin Georgescu care a fost reținut de Poliție după ce a îndemnat la eliberarea acestuia, cu forța, din Arestul Central. Totodată, acesta a transmis un avertisment românilor care au conturi pe rețelele sociale.
Un bărbat de 46 de ani, susținător al lui Călin Georgescu, a fost reținut, joi, 11 noiembrie, de Poliție, după ce a îndemnat la eliberarea acestuia, cu forța, din Arestul Central. Potrivit oamenilor legii, individul a transmis pe TikTok un clip video din zona Arestului Central în care "ar fi îndemnat verbal publicul să pătrundă fără drept în incinta instituției și să exercite acte de violență împotriva lucrătorilor din cadrul acesteia". El a fost reţinut sub acuzaţia de instigare şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Avocatul Toni Neacșu: Instigarea în mod public la săvârșirea de infracțiuni este pedepsită cu până la 3 ani de închisoare
DC NEWS l-a contactat pe avocatul Toni Neacșu pentru a afla cât de gravă este fapta acestuia și ce pedeapsă riscă după aceste îndemnuri.
"Ca idee, sigur că poate fi o infracțiune. Instigarea în mod public la săvârșirea de infracțiuni este pedepsită cu până la 3 ani de închisoare. Este o infracțiune. Instigarea aceasta publică se referă la orice faptă pe care dacă o faci constituie infracțiune, deci inclusiv aceea de a intra în Arestul Central și de a elibera pe cineva de acolo. Acum rămâne de văzut totuși concret cum s-au derulat faptele și dacă într-adevăr a avut acest grad de periculozitate sau poate dimpotrivă să rămână la nivelul unei contravenții, deși, dacă a fost reținut, cu siguranță vorbim deja de intervenția procurorilor în acest caz. Dacă vorbim despre reținere cel mai probabil se va ajunge la dosar penal", ne-a spus Toni Neacșu.
Avocatul Toni Neacșu, avertisment pentru cei care scriu "fără discernământ" pe rețelele sociale
În plus, susținătorul lui Călin Georgescu ar fi publicat alte două postări, prin care ar fi îndemnat publicul, inclusiv urmăritorii săi, să exercite acte de violenţă împotriva jandarmilor, în contextul participării la un protest ce urmează să aibă loc la data de 14 noiembrie. În acest context, avocatul Toni Neacșu a atras atenția că oamenii ar trebui să aibă mare grijă și la ce scriu sau spun pe rețelele sociale.
"Exact acesta cred că este mesajul cel mai important pentru că am văzut și eu că în ultima perioadă sunt multe persoane care au realizat cât de grav este să te exprimi așa fără discernământ pe rețelele sociale crezând că nu se întâmplă nimic. Rețelele sociale sunt spațiul public, deci e ca și cum ai spune ce spui acolo pe stradă și atunci sigur că trebuie să ai aceeași responsabilitate. Iar atunci când vorbim despre instigarea oamenilor, despre îndemnul oamenilor să săvârșească fapte care prin ele însele pot fi fapte penale, vorbim totuși despre un lucru foarte-foarte grav", a mai declarat Toni Neacșu.
Reamintim că preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 10:00, va avea loc un protest la Primăria Capitalei, "faţă de atacul la libertatea adunărilor publice dat de Ciprian Ciucu", iar de la ora 14:00, manifestația se va muta în fața Parlamentului, unde va fi un miting pentru susținerea lui Călin Georgescu.
Precizăm că DIICOT a anunțat, joi, 12 noiembrie, că fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, dar şi omul de afaceri Ionel Rusen, au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi că ar fi înşelat un om de afaceri. Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în acest dosar. Luni, 9 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a decis plasarea sa în arest la domiciliu, dar soarta lui Călin Georgescu va fi decisă de Curtea de Apel București, acolo unde DIICOT a făcut contestație.