Peste 3.500 de soldați americani, inclusiv USS Tripoli, cu 2.500 de pușcași marini, au ajuns în Orientul Mijlociu, au anunțat oficialii americani. Totodată, portavionul USS George H.W. Bush, care transportă un total de peste 5.000 de soldați, inclusiv aripa aeriană, și poate opera până la 90 de aeronave, a plecat cu grupul său de luptă spre zonă. Totul, deși ultimatumul președintelui american Donald Trump pentru o înțelegere cu Iranul a fost prelungit până pe 6 aprilie.
În acest context, Excelența Sa Ovidiu Dranga, fost ambasador al României în Japonia, a declarat că, cel mai probabil, urmează o escaladare a războiului din Iran. Potrivit lui, această trimitere de trupe americane ne arată că există riscul ca acest conflict să intre într-o altă fază.
Excelența Sa Ovidiu Dranga: Toate semnele arată că ne îndreptăm rapid spre o escaladare
"Se poate observa cu ochiul liber că există o tendință spre escaladare. Această trimitere de trupe americane în regiune, câteva mii, arată că există riscul ca acest conflict să intre într-o altă fază, într-o fază care să presupună costuri foarte mari pentru ambele părți, în special, după părerea mea, pentru partea americană, deoarece un atac terestru, indiferent de amploarea lui, va presupune victime, victime în rândul forțelor americane care teoretic se îndreaptă către ținte terestre, fie că sunt insule, fie că sunt porțiuni din coasta iraniană.
Vom vedea dacă acest lucru se întâmplă. Toate semnele arată că ne îndreptăm rapid spre o escaladare, mai ales pentru că reacția Iranului, deși diminuată în intensitate, rămâne redutabilă. Asta arată că în primul rând la nivelul conducerii la Teheran există un grad ridicat de coeziune și există planuri inclusiv pentru această eventualitate, adică planuri de reacție militară consistentă, robustă, care să nu se limiteze la forțele americane, ci și la bazele americane și ale statelor din Golf care au fost deja vizate cu atacuri cu rachete", a decratat Ovidiu Dragna la DC NEWS.