Femeile vor putea moșteni tronul în Liechtenstein, după ce autoritățile principatului au anunțat modificarea regulilor de succesiune.
Casa regală a Liechtensteinului a anunțat sâmbătă, 15 august, că regulile de succesiune ale statului vor fi modificate, astfel încât, în viitor, o femeie să poată moșteni tronul principatului.
Prințul moștenitor Alois a anunțat schimbarea în discursul său cu ocazia Zilei Naționale a țării. El a spus că modificarea a fost aprobată miercuri, cu majoritatea de două treimi necesară a membrilor familiei princiare care au drept de vot în astfel de chestiuni.
„Capacitatea de a îmbina continuitatea și înnoirea este, de asemenea, un principiu pe care îl cultivăm în cadrul casei princiare”, a spus Alois, potrivit textului discursului publicat pe site-ul familiei princiare. „În istoria noastră de secole, acest lucru ne-a ajutat să luăm decizii pe termen lung și foarte bine chibzuite”, se mai arată în document, potrivit AP.
„Ordinea succesiunii va fi modificată, astfel încât întâietatea la moștenirea tronului să nu mai fie acordată băieților”, a declarat Alois. „Asta înseamnă că, în viitor, primul copil născut, indiferent dacă este băiat sau fată, va deveni moștenitor al tronului și, ulterior, prințul sau prințesa Liechtensteinului”, a mai spus el.
Noua regulă se va aplica generațiilor viitoare
O declarație a casei princiare a precizat că schimbarea se va aplica doar descendenților copiilor lui Alois și ai soției sale, Prințesa moștenitoare Sophie, care se vor naște în viitor. Prin urmare, modificarea nu va afecta deocamdată actuala linie de succesiune.
Prințul Hans-Adam al II-lea rămâne șeful statului, însă în 2004 i-a transferat cea mai mare parte a atribuțiilor sale lui Alois, fiul său cel mare, care are acum 58 de ani. Acest lucru respectă tradiția monarhilor din Liechtenstein de a preda conducerea succesorilor lor.
Cel mai mare dintre cei patru copii ai lui Alois este Prințul Joseph Wenzel, în vârstă de 31 de ani. A doua ca vârstă este Prințesa Marie Caroline, în vârstă de 29 de ani.
Liechtenstein, o țară cu aproximativ 40.000 de locuitori, situată între Elveția și Austria, are o monarhie neobișnuit de puternică după standardele europene. Prințul aflat la conducere are puterea de a respinge prin veto rezultatele referendumurilor, de a numi judecători și de a demite guvernul.
Principatul este în mod tradițional conservator și, în 1984, a devenit ultima țară europeană care a acordat femeilor dreptul de a vota la alegerile naționale. Alegătorii bărbați au aprobat la limită această schimbare prin referendum, după ce Hans-Adam și-a exprimat sprijinul pentru ea.
Anul trecut, Brigitte Haas a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Liechtensteinului.
În ciuda costurilor ridicate, Liechtenstein se numără printre țările cu cel mai înalt nivel de trai din Europa. Potrivit unor date din anul 2024, salariul median brut lunar al angajaților din Liechtenstein ajunge la 7.401 de franci elvețieni.