Vizita fostului cancelar german Gerhard Schroder la Vladimir Putin, cu ocazia zilei de naștere a liderului de la Kremlin, a provocat un nou val de critici în Partidul Social-Democrat din Germania (SPD). O filială regională din Bavaria cere reluarea procedurii de excludere a fostului cancelar, iar reprezentanți ai partidului din mai multe landuri susțin această inițiativă.
Nemulțumirea din SPD a crescut după ce Schroder, cancelar al Germaniei între 1998 și 2005, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin. Potrivit informațiilor publicate de Kremlin, cei doi au sărbătorit împreună ziua de naștere a liderului rus.
La congresul organizației regionale a SPD din Oberpfalz, în nord-estul Bavariei, delegații au votat în unanimitate o rezoluție prin care solicită conducerii partidului să inițieze o nouă procedură disciplinară împotriva fostului cancelar, cu scopul excluderii sale, relatează publicația Merkur.
Social-democrații din Bavaria cer excluderea fostului cancelar
Carolin Wagner, președinta organizației regionale din Oberpfalz și deputată în Bundestag, a criticat apropierea publică dintre Schröder și Putin. În opinia sa, relația afișată de fostul cancelar cu liderul rus, pe care l-a descris drept un „instigator la război”, nu mai poate fi acceptată de social-democrați.
Inițiativa din Bavaria vine în contextul în care și conducerile SPD din Baden-Württemberg și Bavaria au exprimat poziții critice față de fostul cancelar. Robin Mesarosch, copreședintele social-democraților din Baden-Württemberg, a folosit un limbaj deosebit de dur la adresa lui Schröder.
„Un fost cancelar care merge la petreceri de ziua de naștere ale criminalilor de război se face nu doar imposibil în cadrul SPD”, a declarat acesta. Mesarosch a adăugat: „Schröder este o rușine pentru întreaga țară”.
La rândul său, Sebastian Roloff, copreședintele SPD din Bavaria, a recunoscut că rezultatul unei noi proceduri disciplinare este incert, dar a susținut că partidul ar trebui să încerce.
„Dacă există o șansă, ar trebui să se încerce”, a afirmat Roloff.
Două motive pentru reluarea procedurii disciplinare
Rezoluția adoptată în Oberpfalz, al cărei text a fost consultat de agenția germană de presă DPA, se adresează conducerii naționale a SPD. Documentul solicită inițierea imediată a unei noi proceduri disciplinare împotriva lui Gerhard Schröder, pe baza informațiilor apărute recent.
Demersul vizează două aspecte: mandatul lui Schroder în consiliul de supraveghere al lanțului comercial rusesc Hyperglobus și vizita la Vladimir Putin cu ocazia aniversării liderului de la Kremlin.
În rezoluție, social-democrații din Oberpfalz susțin că apropierea afișată public de președintele rus „contravine grav valorilor fundamentale ale social-democrației” și afectează credibilitatea întregului partid.
Carolin Wagner a invocat consecințele invaziei ruse în Ucraina, inclusiv miile de morți, copiii deportați și crimele de război. În timp ce SPD încearcă să contribuie la încheierea conflictului, fostul cancelar continuă să își manifeste public apropierea de Putin, a criticat aceasta.
Prima încercare de excludere a lui Schroder a eșuat în 2023
Relația dintre Gerhard Schroder și Vladimir Putin datează din perioada în care politicianul german conducea guvernul de la Berlin, între 1998 și 2005. După încheierea mandatului de cancelar, Schrpoder a păstrat legături cu liderul rus.
Fostul cancelar a calificat drept o greșeală invazia rusă în Ucraina, însă nu a rupt relația cu Putin. Poziția sa a provocat în repetate rânduri nemulțumiri în SPD.
În 2023, o primă procedură de excludere din partid s-a încheiat fără succes. Acum, organizația din Oberpfalz cere reluarea demersului.
Putin l-a propus pe Schroder drept mediator în războiul din Ucraina
În pofida controverselor, Kremlinul pare să acorde în continuare importanță relației cu fostul cancelar german. În vara anului 2026, Vladimir Putin l-a propus pe Gerhard Schröder drept posibil mediator în conflictul din Ucraina.
La acel moment, reacția SPD a fost mai nuanțată. Reprezentanți ai partidului au afirmat că ar fi „neglijent” ca o asemenea propunere să fie respinsă fără a fi analizată.
Noua vizită a lui Schröder la Kremlin readuce însă în prim-plan tensiunile dintre fostul cancelar și partidul din care face parte, într-un moment în care războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei continuă să provoace diviziuni în politica germană.