DCNews Stiri Internațional Spania, apel de urgență la UE după noile incidente din Ceuta: Patru marocani, arestați pentru atacarea unui grup de soldați

Spania, apel de urgență la UE după noile incidente din Ceuta: Patru marocani, arestați pentru atacarea unui grup de soldați

Spaniolii protestează împotriva migranților, Ceuta. Sursa foto: Agerpres

Patru marocani au fost arestaţi sâmbătă, după ce au aruncat cu pietre în soldaţii spanioli în patrulă în exclava Ceuta. Madridul cere "o susţinere suplimentară" din partea UE pentru gestionarea crizei migranților.

Tensiunile din exclava Ceuta au avut un nou episod, sâmbătă, în momentul în care un grup de soldaţi spanioli, aflați în patrulă pe o plajă, au fost atacați cu pietre de migranți. În urma acestui incident, patru marocani au fost arestaţi. Exclava Ceuta s-a confruntat în urmă cu o lună cu un aflux masiv de migranţi, relatează AFP.

Tensiuni în Ceuta, val de violențe

Teritoriul spaniol din Africa de Nord se confruntă cu tensiuni, printre care amintim manifestaţii anti-imigraţie care au degenerat în violenţe şi atacuri ale migranţilor asupra forţelor de ordine.

Joi, un soldat a fost rănit când un vehicul militar a fost atacat cu pietre de circa 70 de migranţi, între care 12 marocani care au fost arestaţi. Unsprezece dintre ei au fost expulzaţi în Maroc, potrivit presei locale.

În aceeaşi zi au avut loc ciocniri pe o plajă unde stau migranţii, ale căror efecte persoane au fost incendiate.

Sâmbătă dimineaţă, un grup de soldaţi care patrula pe malul mării a devenit ţinta migranţilor, care au aruncat în ei cu pietre. Militarii şi-au urmărit agresorii şi unul dintre soldaţi a fost rănit după ce a căzut.

Deşi majoritatea zecilor de mii de migranţi ce au forţat accesul din Maroc pe 30 şi 31 iulie au fost returnaţi în Maroc, 5.000, potrivit guvernului, 10.000, potrivit autorităţilor din Ceuta, au rămas în enclava de circa 80.000 de locuitori, rătăcind pe străzi şi dormind în tabere improvizate sau pe plajă.

Locuitorii din Ceuta vor plecarea migranților

Manifestaţiile locuitorilor din Ceuta, care vor plecarea migranţilor şi denunţă probleme de securitate, au luat amploare.

Guvernul spaniol încearcă să accelereze retrimiterea lor, dar trebuie mai întâi să-i identifice pe fiecare dintre ei pentru a determina cine are drept de azil şi cine poate fi retrimis în ţara de origine, iar acesta este un proces de durată.

Spania cere ajutor de la FRONTEX, Europol şi Biroul european de sprijin în materie de azil

Comisarul european pentru chestiuni migratorii, Magnus Brunner, a confirmat sâmbătă, pe platforma X, că Spania a cerut "o susţinere suplimentară" de la FRONTEX, Europol şi Biroul european de sprijin în materie de azil, cu scopul de a accelera procesarea acestor dosare. "Vom lua o decizie rapid", a mai spus Brunner, care a mai spus că "prioritatea rămâne o întoarcere rapidă a tuturor celor care se află ilegal în Ceuta".

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional