DCNews Stiri Şeful Autorităţii Vamale din România, Mihai Savin, reţinut - surse judiciare

Şeful Autorităţii Vamale din România, Mihai Savin, reţinut - surse judiciare

Sursa: Agerpres

Mihai Savin fusese numit în funcţie în ianuarie 2026, după ce anterior ocupase funcţia de vicepreşedinte al instituţiei. 

Reţinerea acestuia ar veni ca urmare a suspiciunilor conform cărora Mihai Savin ar fi pus un consilier să falsifice un ordin de serviciu, după ce s-a deplasat cu girofarul, conform surselor judiciare citate de Mediafax

Cine este Mihai Savin 

Mihai Savin a fost numit în funcţia de preşedinte al AVR pe 26 ianuarie 2026 de către premierul Ilie Bolojan, înlocuindu-l pe Alexandru Bogdan Bălan, demis de premier atunci. Anterior, Mihai Savin a fost vicepreşedinte al AVR. Mihai Savin a mai fost, timp de trei ani, directorul adjunct al Apa Nova Bucureşti, iar ulterior membru al Consiliului de Administraţie al Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă Bucureşti. 

Pentru câteva luni, Mihai Savin a fost şi Director General al Companiei de Termoficare Prahova SA. 

Comentarii (1)

DODI   •   14 Mai 2026   •   11:22

Așa se întâmplă când nu ”decartezi” cui și cât trebuie.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele