DCNews Stiri Sebastian Ghiță, la TVR. Laura Nureldin sare în apărarea lui Ionuț Cristache: Am lucrat cu el. Nu confundă incisivitatea cu isteria

Sebastian Ghiță, la TVR. Laura Nureldin sare în apărarea lui Ionuț Cristache: Am lucrat cu el. Nu confundă incisivitatea cu isteria

Directorul interimar al TVR, Doina Gradea a fost invitată de Gigel Știrbu pentru audieri în privința deciziei asumate a lui Ionuț Cristache de a difuza interviul cu Sebastian Ghiță. 

Fosta colegă a lui Ionuț Cristache, Laura Nureldin spune că a lucrat cu actualul jurnalist al TVR despre care spune că este un om echilibrat, spre deosebire de ceea ce a demonstrat Ionuț Știrbu, care a aruncat cuvinte dure. 

"Ionut Cristache este un jurnalist excelent. Mereu documentat, atent, civilizat și care nu confundă incisivitatea cu isteria. Îl cunosc. Am lucrat cu el. Pe domnul Știrbu, șeful Comisiei de Cultură, nu-l cunosc. Și nu sufăr din pricina asta. Domnul Știrbu consideră că emisiunea lui Ionuț este "o hazna" pentru că a difuzat interviul cu Ghiță. Eu consider că un interviu, fie el cu Papa Francisc sau cu un cap al Camorrei, este un demers jurnalistic. Unul de interes public. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu declarațiile intervievatului. Nu găsiți, domnule Știrbu? Sau ați rămas la "ce se taie nu se fluieră"? #halalcultură," a scris Laura Nureldin pe contul său de socializare.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele