DCNews Stiri Internațional Scandal în Peru, după ce o deputată i-a cerut unui consilier să-i taie unghiile de la picioare / foto în articol

Scandal în Peru, după ce o deputată i-a cerut unui consilier să-i taie unghiile de la picioare / foto în articol

Foto: Unsplash

Preşedintele Congresului din Peru, Fernando Rospigliosi, a calificat luni drept "reprobabil" faptul că o deputată i-a cerut unui consilier să-i taie unghiile în biroul său din parlament şi a cerut sancţionarea deputatei, informează marţi AFP și Agerpres.

Deputata de stânga Lucinda Vasquez a fost fotografiată aşezată pe o canapea, în timp ce unul dintre consilierii săi îi făcea un masaj şi îi tăia unghiile de la picioare în biroul său din Congresul de la Lima, a dezvăluit o emisiune de televiziune locală.

Fotografia a fost făcută în 6 noiembrie 2024, însă a fost dată publicităţii abia recent.

Rospigliosi, membru al partidului de dreapta Forţa Populară, a apreciat totodată că este "o umilinţă" pentru angajaţii Congresului să li se ceară să îndeplinească astfel de sarcini "care nu ţin de atribuţiile lor" şi a cerut comisiei de etică a Congresului să o sancţioneze pe Lucinda Vasquez.

"Ceea ce s-a întâmplat este reprobabil, aceasta nu ar mai trebui să se întâmple în Congres, persoanele ce comit acest tip de acte ar trebui să fie sancţionate, sper că membrii comisiei de etică vor lua toate măsurile ce se impun", a declarat Rospigliosi într-o conferinţă de presă.

Preşedintele comisiei de etică, Elvis Vergara, a declarat în faţa presei că va cere în 3 noiembrie declanşarea unei anchete din oficiu la adresa deputatei.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele