DCNews Arhiva Prezidentiale 2019 Poliția din Satu Mare cercetează două persoane care au vrut să voteze, deşi au acest drept suspendat

Poliția din Satu Mare cercetează două persoane care au vrut să voteze, deşi au acest drept suspendat

Două persoane au vrut să voteze, duminică, la o secţie de pe raza municipiului Satu Mare, însă aveau acest drept suspendat, cazul fiind cercetat de Poliţie, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean, Sebastian Domuţ.

"La o secţie de votare din municipiul Satu Mare s-au prezentat doi alegători, un domn şi o doamnă, iar sistemul informatic i-a depistat că ar avea dreptul de a alege sau de a fi ales suspendat. S-a deschis dosar de cercetare la Poliţia Satu Mare", a declarat Domuţ.

Potrivit acestuia, Poliţia continuă cercetările pentru a fi studiată hotărârea judecătorească prin care li s-a interzis acest drept.

Știri similare din categoria Prezidentiale 2019 Vezi toate articolele