Vizionat de câteva milioane de ori, acest videoclip din noiembrie 2021 îl prezintă pe Trevor Jacob, un atlet pasionat de sporturi extreme, aruncându-se din avionul său deasupra Californiei, cu selfie stick-ul în mână, după o aparentă problemă tehnică.
Incidentul spectaculos a fost filmat din mai multe unghiuri cu ajutorul camerelor ataşate pe aparat.
În realitate însă, accidentul a fost orchestrat de la A la Z de acest pilot experimentat pentru a promova o companie cu care semnase un contract de sponsorizare, a explicat într-un comunicat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.
În videoclipul său, paraşutistul - care a reprezentat Statele Unite la competiţiile de snowboarding de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014 - a prezentat un portofel produs de sponsorul său.
Trevor Jacob "a comis cel mai probabil acest delict cu scopul de a genera o acoperire mediatică şi pe reţelele sociale în vederea obţinerii de câştiguri financiare", au denunţat procurorii responsabili de caz. "Acest tip de comportament 'îndrăzneţ' nu poate fi tolerat", au adăugat ei.
Atletul, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat pentru obstrucţionarea unei anchete federale. El risca o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.
După accident, acesta a declarat autorităţilor că nu ştie unde s-a prăbuşit avionul.
Ancheta a scos la iveală însă că el însuşi a recuperat epava împreună cu un prieten folosind un elicopter, înainte de a tăia avionul în bucăţi mici pe care le-a aruncat în pubele.
De asemenea, el a recunoscut că a minţit oferind anchetatorilor un raport fals, care indica faptul că avionul se confruntase cu o problemă tehnică.
Youtuberul "a dat dovadă de o lipsă excepţională de judecată în comiterea acestei infracţiuni", au adăugat procurorii.
DCNews
›
Stiri
›
Şase luni de închisoare pentru un youtuber care şi-a orchestrat accidentul de avion
Şase luni de închisoare pentru un youtuber care şi-a orchestrat accidentul de avion
De Dana Mihai
Publicat pe 08 dec 2023, 03:55
-
-
-
- Austria: Toxinele de la rafinăria OMV poluează apele subterane11.05.2026, 21:00
-
-
-
-
-
- Senatorul care n-a votat moțiunea de cenzură, exclus din partid11.05.2026, 17:35
-
-
- Accident grav în Cluj: Un bărbat a murit11.05.2026, 17:08
- Dua Lipa dă în judecată Samsung și cere despăgubiri uriașe11.05.2026, 17:05
-
- Detaliul cutremurător descoperit într-o notiță scrisă de Marilyn Monroe11.05.2026, 16:07
-
-
-
-
-
-
-
-
- De ce nu a venit Roberta Metsola la București pe 9 mai11.05.2026, 12:39
- Arta caligrafiei, experiență specială pentru elevii Academia Da Vinci11.05.2026, 12:17
-
-
- Vreme instabilă în România: Cod galben de averse și vijelii până marți11.05.2026, 10:51
- RCA-ul, tot mai scump. Explicaţie vine de la asiguratori11.05.2026, 10:42
-
-
-
- „Ieftin” vs „rentabil”: cât te costă de fapt o unealtă în 3 ani11.05.2026, 09:43
- Imaginea zilei de "Ziua Regalității", la Peleș11.05.2026, 09:43
-
-
-
-
-
- Prosumatori, energie, facturi. Adrian Vintilă, interviu la DC News TV11.05.2026, 08:21
-
- BANCUL ZILEI: Apel pentru TIR-iști11.05.2026, 07:44
- Donald Trump: Iranul nu va mai râde mult timp de SUA. O fac de 47 de ani10.05.2026, 23:27
-
-
-
-
-
-
-
- Actorul Ioan Isaiu va fi înmormântat miercuri, 13 mai, la Dej10.05.2026, 17:35
-
-
-
-
-
- Cine va arbitra finala Cupei României10.05.2026, 14:19
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Asigurarea de viață10.05.2026, 06:42
- Vladimir Putin pune o condiție pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski09.05.2026, 22:34
-
-
-
- Se răcește vremea. Elena Mateescu (ANM), prognoza meteo actualizată09.05.2026, 20:20
-
-
-
-
-
- Elena Udrea: Am ajuns să fiu de partea lui Nicușor Dan!09.05.2026, 17:18
-
- Peter Magyar a devenit în mod oficial noul premier al Ungariei09.05.2026, 16:17
-
-
-
- Sondaj IRES: Schimbare de percepție privind relația cu UE față de 201609.05.2026, 15:10
- Asociația Tineretului Regalist, nou Consiliu Director09.05.2026, 14:52
-
-
-
-
-
-