Săptămâna debutează cu ploi în toată țara. La munte va ninge. Vezi prognoza
Publicat pe 26 mai 2013, 13:12
Pentru duminică, regiunile intracarpatice vor avea parte de vreme răcoroasă şi ploi pe arii extinse, iar la munte la altitudini de peste 1800 m sunt posibile precipitaţii mixte. În restul ţării, vremea va fi plăcută termic, chiar caldă pentru data din calendar în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan unde soarele se arată generos.
Spre după-amiază, însă, se strâng norii şi se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În aceste condiţii, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14…15 grade în Dealurile de Vest şi 26..27 de grade în sud-est.
Bucureștenii vor avea parte de soare în prima parte a zilei, dar spre dupa-amiază se adună norii şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi vânt alert. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade.
La munte, în primele ore ale zilei, aversele sunt mai rare şi preferă Carpaţii Occidentali. Dar după-amiază, ploile se extind în toate masivele, iar vântul prinde putere. La altitudini de peste 1800 metri sunt posibile precipitaţii mixte. Izolat va cădea grindină şi se vor cumula cantităţi importante de apă. Sub aspect termic este vreme răcoroasă pentru sfârşitul lunii mai.
Pe litoral, temperaturile se vor încadra între 22 şi 25 de grade. După-amiaza şi seara, norii strâng rândurile şi din loc în loc vor cădea ploi scurte de vară însoţite de fenomene electrice şi vânt sprinten. Apa mării va avea o temperatură cuprinsă între 16 grade în sudul litoralului şi 19 grade la gurile Dunării.
Luni debutează cu vreme răcoroasă, mai ales în vestul lanţului carpatic. Ploile preferă tot nordul, vestul şi centrul ţării, unde izolat cantităţile de apă mai pot fi însemnate. În restul ţării, cerul va fi variabil şi numai izolat vor fi averse. Vântul este activ în aproape toate regiunile, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade.
În Capitală, luni cerul se anunţă schimbător, când cu soare, când cu nori, dar fără ploaie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, uşor sub media caracteristică sfârşitului de mai.
Marţi, vremea se încălzeşte în toate regiunile. Ploile se restrâng către regiunile nord-vestice şi nordice şi sunt aşteptate la nivel local, în vreme ce în rest soarele este darnic cu razele lui iar şansele să plouă sunt reduse. Maximele vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade.
-
-
-
-
-
-
- Femeia grav rănită în Azuga, după ce un stâlp a căzut pe ea, a murit15.05.2026, 18:54
-
-
-
-
- Trump dezvăluie detalii despre discuțiile cu Xi Jinping privind Taiwanul15.05.2026, 15:18
- Accident grav în Mehedinți: O persoană a murit, două sunt încarcerate15.05.2026, 14:57
-
-
-
-
-
- MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Olanda15.05.2026, 11:33
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Bulă, la ora de psihiatrie15.05.2026, 07:10
- Marco Rubio susţine că Ucraina are cea mai puternică armată din Europa14.05.2026, 23:56
-
-
-
-
-
-
- O mașină a intrat în mulțime la un protest antiguvernamental din Belgrad14.05.2026, 22:27
-
- Eurovision 2026: România s-a calificat în finala concursului VIDEO14.05.2026, 22:03
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Navă ancorată lângă Strâmtoarea Ormuz, capturată și escortată spre Iran14.05.2026, 17:15
- Şeful Autorităţii Vamale Române, Mihai Savin, pus sub control judiciar14.05.2026, 17:12
-
-
-
-
-
- „Bucharest City Tour” revine de vineri, 15 mai14.05.2026, 15:49
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Detaşarea a peste 4000 de soldaţi americani în Europa, suspendată14.05.2026, 09:05
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Cont fals14.05.2026, 08:15
-
-
-
-
-
-
-
-
-