Presiunea pentru note mari a transformat procesul de învățare într-o sursă constantă de stres și anxietate. Ilea descrie o realitate sumbră în care copiii sunt supraîncărcați de un program care depășește adesea norma de lucru a unui adult.
„Copiii noștri sunt ca niște mici funcționari, lucrează undeva la 8-10 ore pe zi dacă nu chiar mai mult, își mai au și o jumătate de normă mergând la meditații și uite cum copiii noștri devin anxioși, intră în depresie și ajung la epuizare. Noi părinții avem și noi mica noastră vină, uneori mare, atunci când punem presiune pe note, pe examene. Am transformat acea evaluare națională într-o bornă pentru copiii noștri, o miză de viață și moarte, o spaimă, o teroare”, spune Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților.
O altă temă majoră abordată este impactul tehnologiei. Deși un susținător al progresului, Ilea avertizează asupra riscului ca elevii să devină dependenți de instrumente precum Chat GPT. Astfel, ei își pierd capacitatea de gândire critică.
Ilea îl citează pe profesorul Mircea Miclea și vorbește despre pericolul de a crea „iobagi epistemici sau iobagi cognitivi”:
„Anul acesta am avut 272 de echipe, 220 de proiecte... o mică parte, cam 10%, au fost făcute de la A la Z cu Chat GPT, un lucru care a dus la depunctare și la retragerea acelor lucrări pentru că nu am văzut implicare, nu am văzut că au depus vreun efort. Folosirea AI-ului trebuie să fie un instrument de documentare, dar să nu renunțăm la propria gândire pentru că asta va duce la atrofierea inteligenței”.
CITEȘTE ȘI: AI-ul ne fură locurile de muncă? Un formator de IT-işti demontează mitul unei generaţii
Criza de profesori și „luxul” unei educații de calitate
Educația de calitate a început să fie percepută ca un privilegiu în România, din cauza lipsei standardelor de evaluare și a crizei de resursă umană calificată. Eugen Ilea subliniază că salariile mici îi îndepărtează pe cei mai buni absolvenți de cariera didactică.
„Calitatea educației în România a devenit un lux, să spunem drept. Calitatea educației înseamnă resursă umană de calitate cu competență. Avem criză de profesori inclusiv în București și la materii fundamentale: matematică, fizică, chimie, limbi străine. 4000 de lei pentru un profesor debutant nu este o sumă care să îndestuleze nevoia și să-l determine să vină în sistem. Mulți tineri nici nu iau în calcul catedra. Eu aș institui un premiu pentru tinerii care aleg cariera didactică”, explică Ilea.
Dincolo de București: Performanța care se naște la „țară”
În ciuda tuturor lipsurilor, există o rază de speranță care vine din provincie. Vizitele în țară au scos la iveală comunități educaționale vibrante și performanțe uluitoare în orașe mici sau în mediul rural.
„Am tras o concluzie că sistemul de învățământ din țară ar trebui să fie etalonul de unde să putem lua decizii. Am găsit copii responsabili care chiar învață, am găsit cadre didactice dedicate, am văzut școli pe care, din păcate, nu le-am văzut în București, la Suceava, Reșița, Sebeș. Multe dintre vârfurile elitei românești s-au ridicat de la țară. Performanță există, potențial există... nu a existat liceu în care am fost să nu vină copiii să spună: avem și noi un club de robotică și suntem calificați la un concurs în nu știu ce țară”, spune Ilea.
Pentru a salva sistemul, este nevoie de „finanțare adecvată”, deoarece de 20 de ani România oscilează între 2,7% și 4% din PIB pentru educație, în timp ce legea prevede 6%. Fără acest sprijin financiar și fără empatie, starea de bine a elevului va rămâne doar un concept la modă, fără substanță, conchide Eugen Ilea.
VEZI EMISIUNEA DC EDU INTEGRAL: