DCNews Stiri ROMATSA rămâne fără bani dacă statul nu achită datoria Pfizer. A fost notificat EUROCONTROL. UPDATE: Reacția companiei

ROMATSA rămâne fără bani dacă statul nu achită datoria Pfizer. A fost notificat EUROCONTROL. UPDATE: Reacția companiei

Sursa foto: Facebook Romatsa R.A

Pfizer a notificat EUROCONTROL pentru executarea datoriei pe care statul român o are, după ce a comandat vaccinuri anti-Covid pe care nu le-a achitat.

UPDATE: Reacția ROMATSA

ROMATSA a venit cu precizări cu privire la notificarea primită de la EUROCONTROL.

"Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" – ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român, pentru o sumă totală de 3.419.721.100,56 RON (principal și dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18.564.777,07 EUR.

Notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută. În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi,
până la soluționarea litigiului.

"ROMATSA nu este și nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a generat-o"

Precizăm că ROMATSA nu este și nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a generat-o, aceasta fiind îndreptată exclusiv împotriva statului român. Notificarea primită reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care privește statul, nu regia, ale cărei venituri sunt însă afectate. Este a treia situație de acest tip cu care se confruntă ROMATSA prin intermediul mecanismului de colectare administrat de EUROCONTROL, după precedentele
înregistrate în cauza Micula, în anii 2015 și 2019.

În acest context, ROMATSA a demarat de îndată toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor instituției și pentru clarificarea implicațiilor juridice și operaționale ale acestei notificări. A fost contactată casa de avocatură din Belgia care a asistat instituția în precedentele menționate, în vederea analizării opțiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilității suspendării executării măsurii dispuse. De asemenea, ROMATSA a informat de urgență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor, cu care se află în contact permanent pentru coordonarea demersurilor instituționale, iar în perioada următoare este programată o reuniune tehnică cu reprezentanții EUROCONTROL – Central Route Charges Office (CRCO).

În prezent sunt analizate toate consecințele juridice și financiare ale acestei situații, împreună cu autoritățile competente și cu asistența juridică de specialitate. În acest moment, serviciile de navigație aeriană furnizate de ROMATSA se desfășoară în condiții normale, fără niciun impact asupra siguranței, continuității sau calității serviciilor de trafic aerian.

ROMATSA va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația va înregistra evoluții relevante", transmite ROMATSA într-un comunicat de presă.

Știrea inițială:

Compania europeană Eurocontrol a notificat ROMATSA cu privire la instituirea unei popriri în cadrul procedurii de executare silită inițiată de Pfizer împotriva statului român. Astăzi, avocații României în acest litigiu ar merge la Ministerul Finanțelor pentru a găsi o soluție pentru deblocarea conturilor ROMATSA.

Statul român are de achitat 700 de milioane de euro către Pfizer. Măsura vizează recuperarea banilor pentru vaccinurile anti Covid pe care România le-a comandat, dar nu le-a mai achitat, iar autoritățile române încearcă să obțină suspendarea executării.

ROMATSA încasează banii pentru dirijarea avioanelor prin intermediul Eurocontrol, organizația europeană care colectează taxele de survenire de la companiile aeriene. În aceste momente, Romatsa mai are lichidități în vederea funcționării, conform Antena 3 CNN, dar, dacă, odată popriți, banii cuveniți României pentru zborurile care ne tranzitează spațiul aerian nu mai ajung la București, ci vor fi blocați într-un cont de indisponibilizare până la concurența sumei datorate.

EUROCONTROL este obligată să declare executorului, în termen de 15 zile, totalul sumelor deținute sau datorate României (inclusiv prin intermediul ROMATSA), iar ulterior să indisponibilizeze sumele existente și cele care urmează să fie încasate, fără efectuarea de plăți către alte părți decât beneficiarul popririi, conform sursei citate. 

Nu e prima oară când Romatsa trece prin asta. În 2015, frații Micula au pus poprire pe aceleași conturi. Patru ani mai târziu, Guvernul Orban a trebuit să le achite 900 de milioane de lei.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri