DCNews Stiri Românii se laudă pe internet cu "țepele" pe care le-au dat când și-au vândut mașinile: "Am pus două mingi de handbal bine umflate"

Românii se laudă pe internet cu "țepele" pe care le-au dat când și-au vândut mașinile: "Am pus două mingi de handbal bine umflate"

Foto: Unsplash

Discuția a pornit de la ideea unor „dezvăluiri” din piața auto second-hand, însă rapid a căpătat tonul unei colecții de mărturisiri despre defecte ascunse și intervenții făcute înainte de vânzare.

Iată câteva dintre postările care au stârnit cele mai multe controverse:

„S class W220 vândută cu pernele sparte, ca să aibă cât de cât suspensie i-au fost plantate 2 mingi de handbal bine umflate.”

Un alt utilizator a povestit experiența legată de un Audi A7 din 2012. A descris probleme tehnice grave și metode prin care ar fi fost influențat prețul de achiziție:

„A7, 2012 – probleme la mecatronică, ziceai că se rupe în două mașina, doar când vroia ea. Cumpărătorul a aruncat puțin ulei în apă, ca să îi mai scadă 200-300 €, pe ascuns. Atunci m-am rugat prima oară, tot test drive-ul, să nu se rupă în două în timpul testului. S-a vândut pe profit, am schimbat numărul de telefon după.”

Ulei în apă

În aceeași serie de comentarii, un alt utilizator a descris practici folosite la achiziția mașinilor, cu scopul de a reduce prețul sub nivelul pieței:
„Când mergeam cu niște tovarăși să cumpăram mașini pe ascuns, băgam ulei în apă sau tot felul de chestii să le cumpărăm mult sub prețul pieței. De multe ori mergea, s-au cumpărat mașini de 15-20.000 cu 10-11.000 €.”

Discuția a continuat cu o altă mărturie legată de vânzarea unui Megane 4 GT cu probleme tehnice majore, dar prezentat ca funcțional în fața cumpărătorului:

„Acum vreo 3 ani am vândut un Megane 4 GT cu enorm de multe probleme la motor, cutia era în pungă, pierdea ulei rău, și cel care a cumpărat-o a insistat să facă verificare în reprezentanță la motor, cutie, mecanică etc., doar că eu am aranjat acea verificare dinainte, de când m-a anunțat unde a făcut programare pt verificare.”

Un alt caz menționat în comentarii descrie revânzarea unei mașini care ar fi avut daune structurale ascunse:

„Am cumpărat o mașină și era daună totală. N-am știut. Apoi am vândut-o mai departe și am spus că accept orice verificare. Bineînțeles nu a verificat-o nici el… era chiar sudată pe dedesubt.”

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele