Conform decretelor de numire publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Mihail Mîțu a fost desemnat ambasador la București, potrivit Mediafax.
Numire oficială prin decret prezidențial
Republica Moldova va avea un nou ambasador în România, după ce Mihail Mîțu a fost numit în această funcție prin decret prezidențial. Documentul, semnat de președinta Maia Sandu, a fost publicat joi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Mihail Mîțu îl va înlocui pe Victor Chirilă, care a ocupat funcția de ambasador al Republicii Moldova în România din noiembrie 2021.
Experiență diplomatică de peste 20 de ani
Născut în 1983, Mihail Mîțu și-a început cariera diplomatică în anul 2005, când a fost angajat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în calitate de atașat în cadrul Secției Imunități și Privilegii a Departamentului Protocol Diplomatic de Stat.
În perioada 2006-2008, acesta a activat ca secretar III și secretar II în cadrul Secției Ceremonial și vizite a MAEIE. Ulterior, în 2008, a fost detașat ca Secretar I la Ambasada Republicii Moldova în Regatul Suediei, fiind acreditat și pentru Norvegia și Finlanda.