DCNews Stiri Remus Pricopie: De ce e bine că AUR țipă tare cu suspendarea lui Nicușor Dan

Remus Pricopie: De ce e bine că AUR țipă tare cu suspendarea lui Nicușor Dan

Foto: Agerpres

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, consideră că suspendarea lui Nicușor Dan este inoportună în actualul context intern și internațional.

Într-un dialog cu jurnalistul Răzvan Dumitrescu, la emisiunea Ce Se Întâmplă, la DC News, Remus Pricopie, rector SNSPA, a explicat de ce e bine că AUR își dorește suspendarea președintelui Nicușor Dan.

„În legătură cu președintele există anunțul clar al unui partid că începe procedurile de suspendare, chiar dacă nu se va ajunge...“, a punctat Răzvan Dumitrescu.

„Cu cât țipă AUR mai tare cu suspendarea, cu atât este mai bine, pentru că nu se va întâmpla. Mai nasol este dacă ar începe alții cu suspendarea. Să zică AUR cu suspendarea cât dorește. Eu nu cred că se va întâmpla“, a precizat Remus Pricopie.

CITEȘTE ȘI                -             Remus Pricopie demantelează standardele lui Bolojan din PNL: E greu să spui că acest om nu e bun / video

Suspendarea lui Nicușor Dan. Remus Pricopie explică de ce nu trebuie să se întâmple

Mai departe, rectorul SNSPA a explicat care sunt condițiile în care președintele României ar putea fi suspendat și de ce este necesar ca, în actualul context intern și internațional, să nu avem alegeri prezidențiale anticipate în România.

„Indiferent că ne place sau nu de președinte, Constituția spune că procedura de demitere este rezultatul unor încălcări grave ale Legii Fundamentale, iar pe de altă parte mai e situația în care e vorba de niște acțiuni penale. Nu ne aflăm în niciuna dintre aceste situații.

În al doilea rând, ar fi împotriva interesului nostru ca țară să trecem printr-un astfel de proces. Evaluarea noastră în raport cu mandatul lui Nicușor Dan o vom face în 2030, dacă va mai candida. Emil Constantinescu, de exemplu, a decis să nu mai candideze, deci nu am putut să mai facem acea evaluare.

Nu cred că ne permitem, în situația în care suntem, aproape la graniță cu Rusia, să începem să o luăm de la capăt cu alegeri prezidențiale anticipate, cu Guvern interimar și cu o divizare atât de mare“, a conchis Remus Pricopie, adăugând că suspendarea s-ar putea face doar dacă am putea vorbi de „o situație gravă“.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri