Dr. Răzvan Miftode a vorbit despre păstrarea relației umane dintre medic și pacient în era digitală și a explicat că, deși tehnologia medicală evoluează rapid și aduce progrese importante, baza medicinei rămâne relația empatică și colaborarea cu pacientul.
„Cum păstrează medicul pacientul aproape de inimă în era digitală?”, a întrebat Val Vâlcu.
„În această lume extrem de tehnologizată, computerizată și în care tehnologia tinde să ne dirijeze întreaga viață, s-a redefinit relația dintre medic și pacient sub această denumire metaforică: a menține pacienții alături sau a fi noi alături de inima pacienților.
De fapt, mesajul este un mesaj subtil. E foarte bine că există tehnologie foarte avansată și care se va dezvolta din ce în ce mai mult și exponențial. Este foarte bine că progresele științifice în medicină au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit până în prezent, dar în același timp nu trebuie să uităm de fundamentul profesiei medicale, acela de a identifica problemele pacientului și de a le rezolva împreună cu acesta.
Altfel spus, pe de o parte, suntem extrem de deschiși și receptivi la tot ce înseamnă progres tehnologic pozitiv și, pe de altă parte, nu uităm faptul că suntem medici și suntem formați de o manieră umanistă. Umanismul din medic nu trebuie să fie uitat niciodată și școala medicală și instruirea tinerilor medici trebuie să țină cont de acest lucru. Deci a nu se uita relația specială, empatică dintre medic și pacientul său”, a spus dr. Răzvan Miftode.
VEZI ȘI: „Doctor Google” versus AI: Cât de sigur e să te tratezi cu ajutorul lor
Cum influențează relația medic-pacient calitatea deciziilor medicale
Prof. dr. Liviu Oprea a explicat că actul medical trebuie să îmbine competența tehnică cu empatia față de pacient. Potrivit acestuia, un medic bun nu trebuie să aleagă între diagnostic corect și relația umană, deoarece încrederea și comunicarea cu pacientul ajută medicul să afle informații mai bune despre boală, ceea ce duce la decizii medicale mai corecte.
„Între un medic care pune extrem de corect diagnosticul și oferă tratamentul și un medic care e apropiat de pacient, îl susține emoțional, ce ați alege?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Aici nu e vorba de a alege. Aici trebuie să le faci împreună. Trebuie să faci ce trebuie și cum trebuie. Sunt două lucruri separate.
În momentul când tu ești empatic cu un pacient și îl înțelegi, acel pacient simte că tu îl respecți. Dacă el simte că îl respecți, el se va deschide și îți va da informații despre viața lui și despre starea lui medicală. Asta te va ajuta să fii un doctor mai bun și din punct de vedere tehnic, fiindcă tu ai nevoie de acele informații. Asta ca să clarificăm că între cele două lucruri nu este o barieră. Ele trebuie făcute împreună. Trebuie să faci lucrurile corect din perspectiva tehnică, dar și din perspectiva umanistă.
O serie de lucruri pe care noi le categorisim la capitolul umanist - cum ar fi de exemplu empatia, încrederea în relația medic-pacient - ele au în spate în egală măsură construcții tehnice pe care medicul trebuie să le dobândească. Empatia nu este numai o valoare. Ca să fii empatic, să te pui în locul pacientului și să-i înțelegi circumstanțele nu este numai o problemă de a înțelege că asta e important și este o valoare. Nu! Este și o problemă tehnică, pentru că tu trebuie să știi să faci lucrul ăla”, a spus prof. dr. Liviu Oprea la DC News și DC Medical.
Video: