Creșterea costurilor la energie, presiunea obiectivelor climatice europene și nevoia de confort pentru locuitori au transformat eficiența energetică dintr-un proiect tehnic într-un indicator al capacității administrative. În acest context, Sectorul 3 al Municipiului București s-a detașat nu doar la nivelul Capitalei, ci la nivel național.
Sectorul 3 administrează unul dintre cele mai mari fonduri locative din România: peste 2.200 de blocuri. Până în prezent, aproximativ 80% dintre acestea au fost reabilitate termic, ceea ce plasează Sectorul 3 pe primul loc la nivel național, nu doar între sectoarele Bucureștiului, ci între toate orașele din România, ca volum total de clădiri anvelopate.
Această performanță nu este rezultatul unui proiect singular, ci al unei strategii derulate constant pe mai multe cicluri bugetare, care a combinat fonduri locale, finanțări guvernamentale, dar mai ales fonduri europene. Reabilitarea nu a însemnat doar aplicarea de termoizolații, ci intervenții integrate: fațade, acoperișuri, subsoluri, tâmplărie performantă, instalații și, în unele cazuri, lucrări corelate de consolidare. Sectorul 3 este campion național la atragerea fondurilor europene pentru acest tip de lucrări.
Prin amploare și ritm, Sectorul 3 a depășit logica intervențiilor punctuale și a ajuns la o masă critică urbană, vizibilă la nivel de cartier, nu doar de imobil izolat. Impactul se vede atât în reducerea consumului energetic, cât și în uniformizarea estetică și funcțională a zonelor rezidențiale.
Bucureștiul, văzut pe sectoare
Comparativ, celelalte sectoare ale Capitalei au derulat programe de reabilitare termică, însă la scară mai redusă sau cu ritmuri neuniforme.
În Sectorul 6, administrația locală a accelerat lucrările în ultimii ani, cu peste o sută de blocuri aflate simultan în diferite stadii de execuție. Ritmul este susținut, dar raportat la fondul total construit, procentul de acoperire rămâne inferior celui din Sectorul 3.
Sectorul 1 are un parc imobiliar eterogen și un proces mai fragmentat, cu blocuri finalizate, în lucru sau în faze de contractare, însă fără o masă compactă de imobile reabilitate care să schimbe radical imaginea urbană la scară largă.
În Sectorul 2, programele există și sunt funcționale, dar comunicarea publică a rezultatelor și coerența intervențiilor sunt mai puțin vizibile, ceea ce face dificilă evaluarea impactului global.
Sectorul 4 a anunțat intenții și liste ample de blocuri eligibile, însă ritmul efectiv al lucrărilor depinde în mare măsură de mobilizarea asociațiilor de proprietari și de sincronizarea finanțărilor.
Sectorul 5, în ciuda nevoilor ridicate de reabilitare, rămâne sectorul cu cea mai mare distanță între potențial și rezultate concrete, programul avansând mai lent și mai fragmentat.
Dincolo de București – comparația națională
Privit la nivel național, niciun alt oraș din România nu se apropie de volumul absolut de blocuri reabilitate atins de Sectorul 3. Chiar și municipii mari precum Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași au programe consistente, dar raportate la dimensiunea fondului locativ, acestea rămân sub pragul de acoperire de 80% atins în Sectorul 3.