DCNews Stiri Internațional Trump și Musk se bat ca-n Ferentari. Chirieac: Știam că se vor certa, dar nu la un nivel atât de jos

Trump și Musk se bat ca-n Ferentari. Chirieac: Știam că se vor certa, dar nu la un nivel atât de jos

Vezi și - Război total între Donald Trump și Elon Musk: E timpul să aruncăm o bombă: Donald Trump se află în dosarele Epstein

Analistul politic Bogdan Chirieac a fost întrebat, la Realitatea Plus, dacă și când se va stinge conflictul dintre Donald Trump și Elon Musk, acesta din urmă anunțând sprijinul pentru înființarea celui de-al treilea partid în Statele Unite. Musk a mai zis că, datorită lui, Donald Trump a devenit, din nou, președinte. De asemenea, analistul politic a fost chestionat despre posibilitatea înființării celui de-al treilea partid în Statele Unite.

Ce ar însemna înființarea celui de-al treilea partid în SUA?

”Dacă se va înființa al treilea partid în Statele Unite, are loc o revoluție, precum Declarația de Independență. Statele Unite, ca și Marea Britanie, are sistemul bipartid, respectiv democrați și republicani. Marea Britanie îi are pe laburiști și conservatori.

Se discută de multă vreme de un al treilea partid, dar nu s-a reușit, pentru că sistemul politic american este construit pe bipartidism, spre deosebire de democrațiile europene, unde lucrurile sunt mult mai diversificate, este un mozaic de partide. Însă în Statele Unite tot sistemul este croit pe bipartidism. Este vorba despre o reforma fundamentală a statului american, așa cum nu s-a mai întâmplat, repet, de la Declarația de Independență. Prin urmare, este foarte interesant de văzut ce urmează”, a spus Bogdan Chirieac.

”Au rezistat 6 luni, două săbii într-o teacă”

”Cu privire la scandalul uriaș dintre Donald Trump și Elon Musk, multă lume îl prevedea încă de acum 3 luni. Au rezistat 6 luni, două săbii într-o teacă. La un moment dat, orgoliile uriașe ale celor doi trebuiau să se lovească. Văd că se duc în zone din acestea bulevardiere, respectiv scandalul cu Epstein, cu Donald Trump implicat în agresiuni sexuale, probabil, pedofilie, că Epstein a fost acuzat de pedofilie. Deci, se duc într-o zonă în care nu ai ce să cauți, la oameni de un asemenea nivel. Mai departe, într-adevăr, Elon Musk, cu 250 de milioane de dolari și toată influența sa l-a ajutat, într-o manieră hotărâtoare pe Donald Trump să câștige alegerile” spune analistul. 

Cum se termină acest scandal?

”Dacă Elon Musk s-ar fi așezat în spatele Kamalei Harris, poate că dânsa avea toate șansele să câștige și pentru Musk afacerile ar fi mers mult mai bine în acest moment. După Musk s-au luat și mulți miliardari din Silicon Valley. Cum se termină acest scandal? Este imposibil de prevăzut. Amândoi sunt oameni extrem de puternici. Statele Unite și cu Donald Trump, cel mai puternic lider al lumii occidentale, da! Dar America are și legi, nu poate fi aruncat în închisoare Elon Musk, ați văzut că Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump, cere oficial alungarea din țară, deportarea imediată, a acestui ”imigrant ilegal” cum îl numește pe Elon Musk. 

Elon Musk amenință că oprește zborurile rachetei navetei spațiale Dragon, de la Space X. Trump spune că îi taie oricum contractele pe care le are cu Guvernul american. Deci, este o bătălie, ca la noi la Ferentari, cum nu ne-am așteptat! Știam că se vor certa cei doi, dar nu să se ajungă la un nivel atât de jos, iar chestiunea asta se răsfrânge asupra întregii lumi” conchide Bogdan Chirieac. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele