Siegfried Mureșan, vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE), a anunțat înlocuirea lui Rareș Bogdan.
UPDATE: Într-o reacție pentru DCNews, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan preciează că: ”A fost o decizie luată acum 10 zile, nu e de azi. Cum nu aveau majoritate în BPN-ul vechi, au luat-o primul BPN după Congres. Probabil ar fi făcut o de mai de mult”.
Mai acid, liberalul consideră că le ”stătea în coastă” liderilor PNL, dovadă fiind această decizie: ”I-a deranjat foarte mult prezența mea la întâlnirea președintelui României cu șeful celui mai mare Grup Politic din PPE, Manfred Weber, acum 2 săptămâni. Au considerat că nu aveam de ce să îl însoțesc la acea întâlnire, deși am însoțit toți premierii sau președinți de până acum în ultimii 7 ani”.
Europarlamentarul Siegfried Mureşan anunță că Daniel Buda este noul şef al delegaţiei României din cadrul Grupului PPE. El îl înlocuiește pe Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, la șefia delegației române.
”Sunt convins că Daniel Buda va conduce foarte bine delegaţia noastră. Vom continua să lucrăm eficient împreună în cadrul Grupului PPE şi al Parlamentului European. Până acum, Daniel Buda a fost foarte activ în apărarea fermierilor români şi a fondurilor de coeziune pentru România. Vom lucra în continuare foarte strâns pentru a ne asigura că şi în următorii ani vom reuşi să obţinem cât mai multe fonduri din bugetul Uniunii Europene pentru autorităţile locale, pentru fermierii români şi pentru dezvoltarea României. Vom lucra cu celelalte delegaţii din Partidul Popular European pentru a genera majorităţi pentru decizii favorabile României” a anunțat Siegfried Mureşan.
”Astăzi am pus în aplicare această decizie prin notificarea Grupului PPE. Daniel Buda a fost primit în această dimineaţă în cadrul Grupului în calitate de nou şef al Delegaţiei României. Din delegaţia României la Grupul PPE fac parte toţi europarlamentarii PNL şi UDMR. Copreşedinte al delegaţiei, din partea UDMR, este Iuliu Winkler, a cărui activitate în Parlamentul European o apreciez în mod deosebit”, a adăugat Mureşan.