"Liviu Maior a avut o carieră academică remarcabilă, fiind format la Universitatea Babeş-Bolyai, unde a obţinut doctoratul în istorie şi a parcurs toate treptele universitare până la rangul de profesor. Activitatea sa ştiinţifică s-a concentrat asupra istoriei moderne a României, în special asupra mişcării de emancipare naţională a românilor din Transilvania, a rolului elitelor româneşti în Imperiul Habsburgic şi a evoluţiei identităţii politice şi culturale româneşti în secolele XIX - XX", potrivit unui comunicat transmis duminică de SNSPA.
De-a lungul carierei sale publice, Liviu Maior a contribuit semnificativ la dezvoltarea sistemului educaţional şi la reprezentarea intereselor României pe plan internaţional, ocupând funcţia de ministru al educaţiei în perioada 1992 - 1996, fiind senator în Parlamentul României şi ambasador al României în Canada. Implicarea sa în diplomaţia culturală s-a reflectat şi în activitatea desfăşurată în cadrul UNESCO, unde a fost preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi a avut un rol activ în structurile internaţionale ale organizaţiei.
Reacția PSD Cluj-Napoca
"Despărţirea de Liviu Maior reprezintă un moment de profundă tristeţe pentru comunitatea politică şi academică din Cluj-Napoca, dar şi pentru întreaga Românie. PSD Cluj-Napoca îşi exprimă regretul sincer pentru pierderea unei personalităţi marcante, care a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea învăţământului românesc şi la consolidarea vieţii publice democratice. Liviu Maior a fost nu doar un istoric de prestigiu, ci şi un om de stat dedicat, care şi-a pus întreaga experienţă în slujba societăţii. În calitate de ministru al educaţiei, senator şi ambasador, a demonstrat profesionalism, echilibru şi o viziune clară asupra rolului educaţiei şi culturii în construirea unui viitor solid. Prin activitatea sa, a influenţat generaţii întregi şi a lăsat o moştenire intelectuală şi instituţională durabilă", transmite PSD Cluj-Napoca într-o postare pe reţelele de socializare.
U Cluj: Rămas bun, Liviu Maior!
Clubul de fotbal "Universitatea" Cluj transmite condoleanţe familiei profesorului Liviu Maior, despre care spune că a fost un promotor al valorilor naţionale.
"Rămas bun, Liviu Maior! Profesorul Liviu Maior, fost conducător al Clubului Sportiv Universitatea Cluj în perioada 1984-1991, s-a stins din viaţă astăzi, 5 aprilie 2026, la vârsta de 85 de ani. Absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a fost unul dintre cei mai importanţi istorici români, specialist în istoria modernă şi în mişcarea pentru emanciparea românilor transilvăneni", se arată într-un mesaj al clubului clujean postat pe reţelele de socializare.