DCNews Stiri Rachetă Space X. Satelit de 6 tone, plasat pe orbită

Rachetă Space X. Satelit de 6 tone, plasat pe orbită

Racheta americană, ce transportă pe orbită un satelit de telecomunicaţii spaniol Hispasat 30W-6, a fost lansată la ora 05:33 GMT, de la baza Cape Canaveral din Florida, Statele Unite. 

Cântărind circa 6 tone şi având o mărime asemănătoare celei a unui autobuz, Hispasat 30W-6 este cel mai mare satelit lansat de SpaceX spre o orbită geostaţionară. 

Zborul cu numărul 50 al Falcon 9 va fi lansat diseară, purtând (satelitul) Hispasat pentru Spania. Cântărând 6 tone şi având aproape dimensiunea unui autobuz, acesta va fi cel mai mare satelit geostaţionar pe care l-am lansat vreodată, a scris luni pe Twitter Elon Musk, fondatorul SpaceX. 

La aproximativ 33 de minute după lansare, satelitul a fost amplasat pe orbita geostaţionară prevăzută, a anunţat Space X într-un mesaj transmis pe internet. 

Scopul satelitului 

Satelitul va contribui la extinderea serviciilor de televiziune, de transmisiuni în bandă largă şi de telecomunicaţii în Europa şi nord-vestul Africii. 

Acest satelit este foarte important pentru noi, a declarat pentru Florida Today Antonio Abad, directorul departamentului de tehnologie pentru Hispasat. El a precizat că evenimentul reprezintă "momentul culminant al actualei etape de dezvoltare a companiei cu sediul în Madrid. 

O rachetă din gama Falcon 9 a fost lansată pentru prima dată pe 4 iunie 2010. De la zborul său inaugural, racheta a fost îmbunătăţită, iar puterea sa de propulsie a fost optimizată, Falcon 9 devenind unul dintre cele mai eficiente sisteme de lansare din industria aerospaţială. 

Cum funcționează racheta 

Propulsată de nouă motoare Merlin, prima treaptă a rachetei Falcon 9 stăpâneşte arta aterizării la scurt timp după lansare, întrucât este capabilă să revină pe Terra în poziţie verticală şi să se coboare la punct fix, plasându-se pe sol sau pe barje în ocean, în urma unei coborâri controlate. Aceste lansări de rachete reciclate fac parte din planul Space X de reducere a costurilor misiunilor spaţiale şi de reutilizare a componentelor rachetelor după fiecare utilizare. 

Marţi, compania SpaceX, care dorea iniţial ca prima treaptă a lansatorului să amerizeze pe o barjă din Oceanul Atlantic, a explicat într-un comunicat citat de AFP că a renunţat la executarea unei astfel de manevre din cauza vremii nefavorabile, relatează Agerpres.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele