DCNews Stiri Proiectil cu 2 kg de explozibil, descoperit în curtea unei proprietăți din Tulcea. MApN, anunț de ultimă oră

Proiectil cu 2 kg de explozibil, descoperit în curtea unei proprietăți din Tulcea. MApN, anunț de ultimă oră

Arhivă foto. imagine cu rol ilustrativ

”Ministerul Apărării Naționale a fost informat sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 15.00, despre faptul că în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea Pardina, județul Tulcea, a fost semnalată existența unui proiectil reactiv nedirijat, neexplodat.

Perimetrul a fost securizat, iar la fața locului se află reprezentanți ai Poliției, Poliției de Frontieră și ai Serviciului Român de Informații.

Verificările tehnice au confirmat prezența unei cantități de două kilograme de explozibil în corpul proiectilului.

O echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale se deplasează la fața locului pentru a evalua situatia.

Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. 

Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale” anunță Ministerul Apărării Naționale. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele